Patru persoane au ajuns la spital cu hipotermie în ultima săptămână
10:18 | 27.11.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. Patru persoane au ajuns la spital cu hipotermie în ultima săptămână, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Centrului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în perioada 18-24 noiembrie curent, la Serviciul 112 au fost înregistrate 14293 de solicitări. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 5594 de pacienți, dintre care 4298 adulți și 1296 copii.
Tot în aceeași perioadă au fost înregistrate şi primele patru cazuri de hipotermie din toamna curentă. Prima victimă a gerului a devenit un bărbat din orașul Anenii Noi. Acesta a fost diagnosticat cu hipotermie severă și degerătură de gradul III-IV. Al doilea caz a fost înregistrat în sectorul Râșcani al Capitalei. Un bărbat de 54 de ani a fost diagnosticat cu hipotermie de gradul I-II.
Al treilea incident a avut loc la Strășeni. Un bărbat de 51 de ani a fost depistat cu hipotermie și degerătură de gradul II a membrelor inferioare. Încă o victimă cu hipotermie de gradul I este o femeie din sectorul Buiucani al capitalei. Toți pacienții au fost transportați la spital pentru tratament.
Medicii anunţă că hipotermia reprezintă scăderea anormală a temperaturii corpului. Aceasta poate apărea după expunerea prelungită a corpului la temperaturi scăzute. Simptomele hipotermiei se schimbă pe măsură ce temperatura corpului scade.
Centrul Național de Asistență Medială Urgentă Prespitalicească recomandă cetățenilor să îmbrace haine groase, să evite expunerea îndelungată la temperaturi scăzute şi să renunţe la consumul de băuturi alcoolice care favorizează pierderea de căldură din organism.