ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

27 de producători agricoli debutanți au solicitat subvenții în avans în valoare de 15 mln de lei

13:26 | 27.11.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. Un număr de 27 de producători agricoli debutanți au solicitat subvenții în avans din partea statului în valoare de peste 15 milioane de lei. Cererile au fost depuse în cadrul celui de-al V-lea apel de recepționare a dosarelor, care s-a desfășurat în perioada 2 septembrie – 22 noiembrie curent, transmite MOLDPRES.

Solicitanții de subvenții debutanți și-au planificat să investească în sectorul agricol peste 24 mln de lei, ce vor genera crearea a peste 70 locuri noi de muncă.

Potrivit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), din totalul dosarelor depuse, cele mai multe – 16 la număr - vizează înființarea plantațiilor multianuale pe o suprafață de 97,5 ha, preponderent fiind plantațiile de levănțică. În sectorul zootehnic au fost înregistrate nouă solicitări de subvenții. Opt dintre acestea vizează sectorul apicol, unde vor fi procurate 1800 de familii de albine cu utilaj specializat de producere a mierii. De asemenea, două dosare vizează investiții în construcția serelor pentru producerea legumelor și a fructelor pe o suprafață de circa 2,5 ha.

59,3% din dosare au fost depuse de femei și 40,7% de tineri fermieri.

Dosarele depuse de solicitanții de subvenții în avans, urmează a fi examinate de oficiul central al AIPA și remise Comisiei de evaluare și selecție din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

În acest an, pentru subvenții în avans a fost alocată suma de 45 mln de lei din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, valoarea căruia este de 900 mln de lei (peste 45 mln de euro).

img19009617

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!