ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Direcției generale comunicare și relații publice a Parlamentului

13:54 | 27.11.2019 Categorie: Comunicate

Secretarul general al Parlamentului va reprezenta Moldova la o reuniune a Parteneriatului Estic

Chişinău, 27 nov. /MOLDPRES/. Secretarul general al Parlamentului Republicii Moldova, Adrian Albu, va reprezenta țara noastră la reuniunea Secretarilor generali ai instituțiilor parlamentare din țările Parteneriatului Estic. Reuniunea are loc la Stockholm pe 28-29 noiembrie, fiind organizată de Riksdag-ul (Parlamentul) Suediei.

Participanții vor fi familiarizați cu activitatea administrației forului legislativ al Regatului Suediei, inclusiv vor fi informați despre activitatea Serviciului parlamentar de cercetare, instrumentele IT de facilitare a activității deputaților, strategia de gestionate a proprietății, normele și regulamentele, dezbaterile parlamentare, etc.

De asemenea, participanții vor lua cunoștință de exemplul suedez al promovării rolului parlamentarismului în rândurile elevilor și se vor întâlni cu Ombudsmanul parlamentar.

Reprezentanții administrațiilor parlamentare vor vizita Oficiul Național de Audit Suedez și Ministerul Afacerilor Externe al țării-gazdă.

Parteneriatul Estic este o inițiativă comună a Uniunii Europene și șase state est-europene - Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina, având ca obiectiv principal consolidarea asocierii politicii și integrării economice între UE și țările partenere. Republica Moldova a aderat la Parteneriatul Estic în 2009.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!