La Bălţi s-a desfăşurat un forum pentru promovarea sectorului IT
12:14 | 28.11.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Un forum regional cu genericul „Profesorul de informatică - Ambasador IT Nord” a avut loc miercuri, 27 noiembrie, la Bălți. Evenimentul este o premieră pentru Regiunea de Dezvoltare Nord şi a reunit peste 200 de participanți: profesori de informatică, studenți, reprezentanți ai mediului academic și ai companiilor de tehnologii informaţionale locale, transmite MOLDPRES.
Forumul a fost organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Informaționale (ACETI). În cadrul evenimentului aceasta a semnat acorduri de colaborare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălți, Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare, colegii și școli din municipiul Bălți, pentru a promova tehnologiile inovaționale și a-i încuraja pe tineri să-și lege viitorul de acest domeniu.
„ACETI își propune, prin organizarea acestui forum regional, să creeze o platformă de dialog între profesorii de informatică din învățământul general, profesional tehnic și superior - pe de o parte, și mediul de afaceri din domeniul tehnologiilor inovaționale din nordul Moldovei - pe de altă parte. De asemenea, dorim să promovăm domeniul tehnologiilor inovaționale în regiune și să-i informăm pe profesorii de informatică despre posibilitățile de creștere profesională și organizare a unor activități extra-curriculare pentru tinerii pasionați de tehnologiile inovaționale. Scopul nostru este ca elevii instruiți să rămână acasă, unde să aibă un job bine remunerat. Înțelegem că nu toți tinerii vor alege să rămână în ţară, însă totuşi ne propunem să creăm în regiunea noastră o atmosferă prielnică pentru viitorii specialiști IT”, a relevat președintele ACETI, Ion Bodrug.
Sursa citată a specificat că mai multe evenimente, organizate în ultima perioadă de ACETI, au demonstrat că tinerii sunt interesați de IT și de perspectivele pe care le oferă acest domeniu. Președintele ACETI s-a referit și la un proiect de dezvoltare regională, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Ca urmare, pe teritoriul Universității din Bălți va fi creat Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord. Bugetul proiectului solicitat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională se cifrează la circa 11,77 milioane de lei.
Disponibilitatea de a deveni cofinanțatori ai proiectului a fost exprimată de Proiectul de Competitivitate din Moldova al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Ambasada Suediei, UK Aid, alți parteneri externi. „În următoarea perioadă, ACETI va iniția colaborări internaționale și planificăm să ne implicăm în unele proiecte care urmează să fie depuse la Comisia Europeană. Totodată, cu sprijinul partenerilor naționali și internaționali, ne propunem să creăm Digital Innovation Hub", a menționat președintele ACETI, Ion Bodrug.
ACETI a fost lansată în luna septembrie curent, cu ocazia Zilei internaționale a programatorilor, marcată în premieră la Bălți. Cu sprijinul partenerilor locali și externi, ACETI își propune în continuare să susțină tinerii pasionați de IT prin organizarea unui șir de evenimente, inclusiv reuniuni de orientare profesională în domeniu.