Doi membri ai grupării „Kitaeț” riscă 15 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri
14:12 | 28.11.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Doi soţi, membri ai grupării „Kitaeț” au ajuns pe banca acuzaţilor fiind învinuiţi că ar fi introdus prin contrabandă din Turcia peste 1 kg de heroină, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, inculpații sunt soț și soție, originari din raionul Nisporeni. Dacă vor fi găsiți vinovați de trafic şi contrabandă de droguri, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Oamenii legii întreprind în continuare măsuri necesare în vederea identificării și reținerii tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor investigate.
Cei doi mai sunt cercetaţi şi în alte dosare, inclusiv unul deschis pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.