ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii

14:21 | 29.11.2019 Categorie: Comunicate

Belarus reconfirmă sprijinul său în vederea colaborării comercial-economice cu Moldova

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Republica Moldova, Serghei Ciciuc. Principalele subiecte de discuție au ținut de reabilitarea și construcția drumurilor din Republica Moldova, dezvoltarea, întreținerea și modernizarea sectorului rutier, precum și creșterea exportului de produse agricole.

Anatol Usatîi a asigurat continuitatea implementării și realizării inițiativelor de dezvoltare a relațiilor comercial-economice dintre cele două țări, totodată declarând că optează pentru continuarea proiectelor ce promovează exportul de produse moldovenești pe piața din Belarus, dar și pentru atragerea investițiilor belaruse în economia țării.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Belarus la Chișinău, Serghei Ciciuc, a mulțumit ministrului Anatol Usatîi pentru deschidere, menționând că țara noastră poate conta pe o colaborare de încredere cu Belarus.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre organizarea Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse de colaborare comercial-economică, care urmează să se desfășoare la Minsk.

În cadrul întrevederii a fost făcută o trecere în revistă și a stadiului actual al relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Belarus, astfel s-a menționat că volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Belarus, în ianuarie – septembrie 2019, însumează suma de 157,18 milioane dolari SUA, înregistrând o ușoară descreștere cu 0,12%, comparativ cu perioada respectivă a anului 2018.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!