Persoanele care călătoresc cu trenul spre Moscova vor beneficia de reduceri la procurarea biletelor
10:19 | 02.12.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Persoanele care călătoresc cu trenul Moscova–Chișinău–Moscova vor beneficia de reduceri la procurarea biletelor. Anunțul a fost făcut luni, 2 decembrie, de Calea Ferată din Moldova (CFM), transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, reducerile vor constitui 20%, în cazul procurării documentelor de călătorie în perioada de la 45 până la 41 zile până la plecarea trenului. Pasagerii care vor procura bilete cu 18-40 de zile înainte de călătorie vor beneficia de reduceri de 10 la sută.
Reducerile vor fi aplicate în vagoane compartimentate, începând cu data plecării 09 ianuarie 2020 până la 20 decembrie 2020.
Totodată, la tariful biletului de călătorie pe teritoriul Republicii Moldova și pe teritoriul Federației Ruse în vagoanele compartimentate ale CFP (Compania Federală de Pasageri) va fi aplicat un adaos în mărime de 5%, dacă biletele vor fi procurate cu 17 zile sau chiar mai puțin înainte de plecarea trenului.