ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău

17:10 | 05.12.2019 Categorie: Comunicate

Semnarea Acordului de cooperare dintre Primăria sectorului 6 al municipiului București și Pretura sectorului Buiucani

Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat astăzi la ceremonia de semnare a Acordului de cooperare dintre Primăria sectorului 6, municipiul București și pretura sectorului Buiucani.

În cadrul Acordului de cooperare dintre cele două sectoare, Sectorul 6, municipiul București va finanța lucrările pentru implementarea celei de-a doua etape a proiectului de reabilitare a Parcului „Alunelul” din capitală. Proiectul de renovare a spațiului public prevede: construcția unei fântâni arteziene și a sistemului de irigare a zonelor verzi, instalarea iluminatului nocturn decorativ și a mobilierului urban, amenajarea terenurilor de joacă și sport, precum și a unui teatru de vară.

De asemenea, documentul prevede colaborarea dintre cele două entități pe mai multe domenii de activitate: schimb de experiență, inițierea de proiecte comune de dezvoltare locală, promovarea reciprocă pe dimensiunile: economie, cultură, educație, turism etc.

În cadrul evenimentului, primarul general, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu primarul sectorului 6, Gabriel Mutu. Discuția s-a axat pe subiecte de actualitate, în special pe  dezvoltarea proiectelor economice și culturale între cele două municipalități. „Am văzut din partea Bucureștiului o deschidere spre o colaborare mult mai mare, pe diverse domenii, cu implementarea proiectelor fezabile. Totodată, am mulțumit pentru proiectele cu care ne-a ajutat România până în prezent, dar și pentru cele care sunt în derulare”, a menționat edilul capitalei.

La rândul său, edilul sectorului 6, Gabriel Mutu, a urat succese Administrației municipiului Chișinău, menționând despre potențialului enorm al celor două orașe, care poate fi dezvoltat și că ar fi păcat ratarea acestui obiectiv.

Menționăm că primarul general, Ion Ceban, alături de pretorii sectoarelor Centru și Buiucani, se află intr-o vizită de lucru la București.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!