ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:55 | 13.12.2019 Categorie: Comunicate

Percheziții domiciliare la un suspect de comiterea unui jaf pe Aeroport

Chişinău, 13 dec. /MOLDPRES/. Polițiștii de frontieră în conlucrare cu Procuratura mun. Chișinău, oficiul Principal, au identificat un chișinăuian, suspectat de comiterea unui jaf pe Aeroportul Internațional Chișinău. Urmare a unei percheziții domiciliare, desfășurată în data de 11 decembrie a.c., au fost depistate și ridicate mai multe bunuri, a căror proveniență suspectul nu a putut explica.

Din primele informații, la sfârșitul lunii noiembrie curent, angajații Poliției de Frontieră au fost alertați de către un cetățean moldovean despre jefuirea acestuia, în timp ce se afla în incinta Aeroportului. Grupa operativă a Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău, intervenind la fața locului și din declarațiile oferite, a stabilit că victima a fost deposedată, în mod deschis, de telefonul mobil pe care încerca să-l vândă.

Ulterior, ca rezultat al măsurilor de urmărire penală și investigație, suspectul a fost identificat. Este vorba despre un cetățean moldovean de 42 de ani, cu viza de domiciliu în mun. Chișinău. În baza celor constatate s-a luat decizia efectuării unei percheziții în locuința suspectului, unde s-au depistat bunurile dobândite în urma acțiunilor sale infracționale. La audieri, bărbatul și-a recunoscut vina, însă a declarat că nu mai este în posesia telefonului mobil, deoarece l-a schimbat pe o tabletă. Despre alte bunuri depistate în propria locuință, cetățeanul nu a putut prezenta documente de proveniență, fapt ce rezultă bănuială rezonabilă de posesie ilegală.

Dacă vinovăția persoanei documentate va fi dovedită, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!