ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 40 mii de copii de la grădinițele din capitală vor primi gratis cadouri la matineele de Crăciun

11:05 | 16.12.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Peste 38 de mii de copii care frecventează grădinițele din capitală vor primi gratis cadouri la matineele organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Despre aceasta a anunțat luni viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, transmite MOLDPRES.

„Vineri am avut o discuție cu șefii direcțiilor din sectoare, am identificat posibilitățile financiare de a asigura toți copiii din grădinițe cu daruri de la Moș Crăciun. Săptămâna aceasta deja vom avea partea tehnică și vom veni cu detalii despre procedura de livrare a acestor cadouri”, a precizat Angela Cutasevici.

Autoritățile capitalei nu au anunțat deocamdată de câți bani este nevoie pentru procurarea cadourilor, specificând că datele vor fi făcute publice mai târziu.

Anunțul a fost făcut după ce la sfârșitul săptămânii trecute, Primarul general al capitalei, Ion Ceban a cerut responsabililor să identifice, în regim de urgență, sursele necesare pentru achiziționarea cadourilor de Revelion pentru copiii din grădinițe.

Recent, părintele unui copil care frecventează o grădiniță din capitală a solicitat autorităților să asigure micuții cu daruri de Crăciun, menționând că propunerea ar contribui la stoparea colectărilor ilegale de bani de la părinți. 

img19010285

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!