ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

17:08 | 16.12.2019 Categorie: Comunicate

Comitetul de pilotaj pentru clasele bilingve francofone a fost relansat

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a prezidat astăzi, 16 decembrie, ședința Comitetului de pilotaj pentru clasele bilingve francofone. La întrunire au participat Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Franței în Republica Moldova, E.S. Pascal Le Deunff, directorul Reprezentanței din Chișinău a Agenției Universitare a Francofoniei, Roxana Țurcanu-Tolomey, reprezentantul Alianței Franceze, Adrian Ciubotaru, directorii instituțiilor de învățământ din Republica Moldova în care este implementat proiectul claselor bilingve etc.

În debutul evenimentului, ministrul Corneliu Popovici a mulțumit Ambasadei Republicii Franceze la Chișinău, Alianței Franceze din Moldova și Agenției Universitare a Francofoniei pentru suportul acordat în procesul de implementare a mai multor proiecte în domeniile educației și anume susținerea predării limbii franceze în instituțiile de învățământ, formarea continuă a cadrelor didactice, organizarea mobilităților academice pentru studenți și a școlilor de vară etc.

În context, oficialul a menționat despre semnarea ordinului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1598/2019 privind reactualizarea componenței Comitetului de pilotaj, care va fi responsabil nu doar de clasele bilingve, dar va examina și alte dimensiuni ce țin de francofonie și anume proiectele de cercetare și proiectele din cadrul învățământului superior.

Participanții la ședință au discutat despre realizările prevederilor Pactului Lingvistic între Republica Moldova și Organizația Internațională a Francofoniei pentru perioada 2018-2022 și termenii de referință pentru studiul SWOT (evaluarea claselor bilingve francofone).

Menționăm că proiectul claselor bilingve francofone a fost inițiat în 1998 pe un termen de 12 ani. În 2013 a fost semnată Convenția de Parteneriat dintre Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ambasada Franței și Alianța Franceză, conform căreia proiectul a fost prelungit pentru încă 12 ani. Ministerul coordonează activitatea Comitetului de Pilotaj al Claselor Bilingve Francofone, care se întrunește semestrial și la necesitate, în cazul unor probleme ad-hoc pentru școlile cu clase bilingve. Elevii acestor instituții studiază în franceză disciplinele: matematica, biologia, chimia și fizica, iar la absolvirea liceului aceștia susțin probele de BAC în limba franceză.

Amintim că Proiectul claselor bilingve se derulează în 8 licee din Republica Moldova: LT ,,Gheorghe Asachi” și LT ,,Mihai Eminescu” din mun. Chișinău, LT ,,Mihai Eminescu” din mun. Bălți, LT ,,Ion Luca Caragiale” din mun. Orhei, LT ,,Ioan Vodă” din mun. Cahul, LT ,,Constantin Stere” din mun. Soroca, LT ,,Vasile Alecsandri” din mun. Ungheni, LT ,,Mihai Sadoveanu” din or. Hâncești.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!