ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Direcției generale comunicare și relații publice a Parlamentului

12:38 | 17.12.2019 Categorie: Comunicate

Grupul de monitorizare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție s-a întrunit la Parlament

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, astăzi, ședința de lucru a Grupului de monitorizare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020. Ședința a fost prezidată de vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea.

A fost prezentat Raportul de monitorizare privind implementarea Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru perioada semestrului I al anului 2019, pilonul I ”Parlamentul” și pilonul IV ”Comisia Electorală Centrală”. Obiectivul pilonului I rezidă în asigurarea conduitei etice a deputaţilor, valorificarea rolului anticorupţie al Parlamentului, sporirea transparenţei procesului legislativ şi a activităţii parlamentarilor.

Raportul conține acțiuni realizate, în proces de realizare, parțial realizate și acțiuni nerealizate.

Societatea civilă a fost invitată să vină cu rapoarte de alternativă privind monitorizarea implementării Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO) urmând să prezinte informația respectivă, cu doleanțe formulate către autoritățile vizate în strategie.

Vicespeakerul Vlad Batrîncea a reiterat disponibilitatea deplină a Parlamentului, în special, a Biroului Permanent, pentru depunerea tuturor eforturilor în vederea realizării integrale a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție, precum și deschiderea totală pentru cooperarea cu societatea civilă în acest sens.

Din componenţa Grupului de monitorizare a Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru anii 2017-2020 fac parte Preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului, preşedinţii comisiilor parlamentare permanente, câte un reprezentant din partea fracţiunilor care nu deţin conducerea comisiilor, preşedintele, membrii şi secretarul Comisiei Electorale Centrale, reprezentanţi ai cinci partide extraparlamentare și patru asociaţii obşteşti.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!