Barnier: UE va face maximum pentru a încheia un acord comercial post-Brexit cu Londra în 11 luni
12:48 | 18.12.2019 Categorie: Externe
Strasbourg, 18 dec. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană ''va face maximum'' pentru a încheia un acord comercial post-Brexit cu Regatul Unit până la finalul lui 2020, aşa cum solicită premierul britanic Boris Johnson, a declarat marţi, în Parlamentul European la Strasbourg, negociatorul european Michel Barnier, transmite AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
''Vom face maximum. Am obţinut claritatea cerută cu privire la intenţiile britanicilor şi suntem gata să avansăm de partea europeană'', a dat asigurări Michel Barnier.
''Va trebui să luăm lucrurile în ordine: mai întâi finalizarea procesului de ratificare de o parte şi de cealaltă, apoi punerea în practică a acordului de ieşire în toate dimensiunile sale, în particular în Irlanda şi în Irlanda de Nord şi pentru drepturile cetăţenilor'', a accentuat el.
Ulterior, a adăugat Barnier, vor trebui începute cât mai rapid posibil noi negocieri ''pentru a reconstrui un parteneriat solid şi echitabil pentru viitor''.
În ceea ce o priveşte, Comisia Europeană pune sub semnul întrebării posibilitatea încheierii acordului respectiv în 11 luni.
''Ne temem că perioada de negociere a acordului comercial este prea limitată şi destul de problematică pentru a încheia un acord exhaustiv. Va trebui aşadar să vedem exact ce poate fi realizat în cursul acestei perioade'', a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al CE pentru o economie în serviciul cetăţenilor.
Premierul britanic Boris Johnson vrea să interzică prin lege orice prelungire dincolo de anul 2020 a perioadei de tranziţie ce va urma ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.
Johnson, al cărui partid a obţinut o majoritate clară, va prezenta vineri în Camera Comunelor legea de aplicare a acordului negociat cu Bruxellesul privind ieşirea ţării din UE la 31 ianuarie 2020.
Acest compromis prevede o perioadă de tranziţie până la finalul lui 2020, ce poate fi prelungită până la doi ani, pentru evitarea unei rupturi brutale şi haotice pentru economie, dacă părţile nu se înţeleg să încheie în acest interval un acord asupra viitoarei lor relaţii comerciale. Pentru această perioadă de tranziţie, în care britanicii vor continua să aplice regulile europene, Londra va trebui să formuleze o cerere înainte de 1 iulie 2020.
Referitor la forma pe care o vor îmbrăca viitoarele relaţii între Bruxelles şi Londra, Boris Johnson doreşte, conform purtătorului său de cuvânt, un acord de liber schimb inspirat de cel încheiat între UE şi Canada.