Congresul american a ridicat embargoul privind vânzarea de armament către Cipru
12:58 | 18.12.2019 Categorie: Externe
Washington, 18 dec. /MOLDPRES/. Congresul american a ridicat marţi embargoul privind vânzarea de arme către Cipru, impus cu mai bine de 30 de ani în urmă, în contextul în care tensiunile dintre SUA şi Turcia, care ocupă nordul insulei mediteraneene, sunt în creştere, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES și AFP.
Congresul a aprobat această măsură în cadrul unei legi de finanţare a cheltuielilor militare votată de Senat şi care urmează să fie promulgată de preşedintele Donald Trump.
În 1987, SUA au impus un embargo asupra vânzării de armament american întregii insule în speranţa încurajării unei reunificări a Ciprului, după ce Turcia a ocupat nordul teritoriului prin invazia din 1974.
Măsura a fost însă considerată contra-productivă, deoarece a încurajat guvernul cipriot să se alieze cu alţi parteneri, în timp ce Turcia, aliată a SUA în cadrul NATO, şi-a continuat ocupaţia.
Măsura de ridicare a embargoului a fost susţinută mai ales de senatorul democrat Robert Menendez şi de colegul său republican Marco Rubio, care au declarat că doresc să încurajeze cooperarea dintre Cipru, Grecia şi Israel.
"În momentul în care Cipru caută să aprofundeze parteneriatul său strategic cu SUA, este în interesul nostru strategic şi economic să ridicăm acest embargou învechit (...) care nu stimulează progresul obiectivelor de securitate ale SUA", a declarat Menendez.
Relaţiile dintre cele două comunităţi cipriote s-au calmat în ultimii ani, dar tensiunile au reînviat după ce, la sfârşitul lunii noiembrie, Turcia a încheiat un acord controversat de delimitare maritimă cu Libia.
Acest acord a fost condamnat de mai multe ţări, printre care Grecia şi Cipru, deoarece permite Ankarei să revendice drepturi asupra unor zone extinse din Mediterana de Est, unde în ultimii ai au fost descoperite zăcăminte importante de hidrocarburi.
Washingtonul încearcă să evite posibilitatea ca embargoul asupra armelor de provenienţă americană să împingă Cipru în braţele Rusiei, în contextul în care Nicosia a semnat în 2015 un acord cu Moscova prin care este permis accesul Rusiei în porturile cipriote.
Documentul aprobat de Congresul SUA prevede că partea americană va limita posibilitatea ca Cipru să obţină anumite tehnologii sensibile atât timp cât insula nu va interzice accesul navelor Rusiei în porturile sale.
Relaţiile dintre SUA şi Turcia s-au tensionat considerabil după ce Ankara a decis să cumpere sisteme de apărare ruseşti S400, în pofida opoziţiei Washingtonului, care le consideră incompatibile cu armamentul NATO.