ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării

16:43 | 24.12.2019 Categorie: Comunicate

Programul de Granturi 2020 pentru organizațiile de tineret

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a lansat astăzi, 24 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă Programul de Granturi 2020 pentru organizațiile de tineret, care are drept scop susținerea și dezvoltarea sectorului de tineret din Republica Moldova.

În debutul evenimentului, ministrul Corneliu Popovici a menționat că prin acest program Ministerul Educației, Culturii și Cercetării vine să ofere suport logistic și financiar organizațiilor de tineret, care desfăşoară proiecte şi iniţiative cu impact în politica de tineret la nivel naţional cât şi regional. „Încurajăm participarea activă a tinerilor în societate, fiindcă potențialul lor de dezvoltare este enorm, iar noi trebuie să contribuim la valorificarea acestuia susținând implicarea lor în viaţa economică, socială şi culturală a ţării”, a afirmat oficialul.

La concurs pot aplica doar organizațiile necomerciale în care tinerii constituie 2/3 din numărul de membri şi din componenţa organelor de conducere, iar scopurile lor statutare sunt orientate spre dezvoltarea personalităţii tinerilor şi integrarea lor în viaţa publică.

Sunt încurajate să depună proiecte organizaţiile de tineret care dispun de cofinanţare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituţii şi donatori locali şi internaţionali şi pot justifica o contribuţie proprie de cel puţin 20 la sută din valoarea totală a proiectului.

În cadrul Programului Granturi pentru organizațiile de tineret, în anul 2020 vor fi susţinute proiectele care vor contribui la implementarea planului de acţiuni al Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Tineret 2020 în baza a patru priorităţi:
Prioritatea I. Participarea tinerilor
Prioritatea II. Servicii pentru tineri
Prioritatea III. Oportunităţi economice pentru tineri
Prioritatea IV. Consolidarea sectorului de tineret.

La baza selectării proiectelor vor fi aplicate următoarelor criterii:
Relevanţa proiectului conform priorităţilor stabilite în politica națională de tineret;
Interdependenţa dintre scop, obiective, activităţi, rezultate şi indicatori;
Obiective clar definite, specifice, măsurabile, abordabile, realiste şi încadrabile în timp – SMART;
Definirea clară a participanţilor/beneficiarilor;
Bugetul estimat realist în concordanţă cu activităţile planificate;
Capacitatea de a atrage resurse, altele decât ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării;
Calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;
Consistenţa acţiunilor de promovare;
Durabilitatea proiectului;
Capacitatea de realizare și experiența organizației.

Toate proiectele înaintate la concurs, care îndeplinesc criteriile de solicitare a finanţării vor fi evaluate de către Comisia de examinare şi selectare a proiectelor din cadrul Programului de Granturi pentru organizațiile de tineret, iar în urma obţinerii unui eventual aviz pozitiv din partea Comisiei, Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării va încheia un contract de finanţare cu aplicantul, în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru privind organizarea şi desfăşurarea Programului de Granturi pentru organizațiile de tineret și a concursului național/local de proiecte pentru grupurile de inițiativă ale tinerilor.

Suma totală alocată pentru Programul de Granturi destinat organizațiilor de tineret, finanțat de la bugetul de stat, constituie cca 7 mln MDL. Pentru proiectele care se vor realiza la nivel local/regional suma acordată variază de la 70 000 MDL până la 200 000 MDL, iar pentru cele care se vor realiza la nivel naţional/internaţional suma minimă acordată poate fi de 100 000 MDL până la maximum 350 000 MDL.

Dosarul poate fi depus până la data de 31.01.2020, ora 17.00, la sediul Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, MD-2033, mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, cutia poștală de la etajul 1, intrarea din str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni. Totodată, dosarul urmează a fi expediat, în mod obligatoriu, și la adresa de e-mail: [email protected].

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!