ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinta în funcție şi un ex-premier se vor confrunta în turul doi al prezidenţialelor din Croația

19:12 | 24.12.2019 Categorie: Externe

Zagreb, 24 dec. /MOLDPRES/. Preşedinta în funcţie a Croaţiei, conservatoarea Kolinda Grabar-Kitarovic, şi un fost prim-ministru de centru-stânga, Zoran Milanovic, se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, pe 5 ianuarie, cu câteva zile după preluarea de către Zagreb a preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene, transmite AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES

Primul tur, desfăşurat duminică, a scos la iveală ascensiunea dreptei dure într-o ţară supusă presiunii migratorii la graniţe şi confruntată cu un exod masiv al populaţiei, precum şi cu o corupţie endemică, comentează AFP.

Conform rezultatelor oficiale, după numărarea aproape a tuturor voturilor, pe primul loc s-a plasat, cu 29,6% din sufragii, fostul premier social-democrat Zoran Milanovic, 53 de ani, la o diferenţă de 55.000 de voturi de Kolinda Grabar-Kitarovic, 51 de ani, care a obţinut 26,6%.

Analiştii consideră însă că, în pofida acestui succes al stângii, scrutinul a arătat că dreapta, chiar şi divizată, a făcut progrese în Croaţia.

Independentul Miroslav Skoro, 57 de ani, un cunoscut cântăreţ simpatizat de alegătorii conservatori naţionalişti, a primit 24,4% din voturi, cu promisiuni de a desfăşura armata la frontiere pentru a împiedica trecerea migranţilor, şi de a graţia un criminal de război.

Kolinda Grabar-Kitarovic este susţinută de partidul de centru-dreapta HDZ, care domină viaţa politică de la declararea independenţei în 1991. În campanie, ea a oscilat între aripa moderată şi cea naţionalistă a HDZ.

Încă de duminică seara, preşedinta în funcţie a început operaţiunea de recucerire a electoratului pierdut, afirmând chiar că Miroslav Skoro a jucat, în realitate, rolul de 'co-candidat' al său în campanie. 'Acum va trebui să ne strângem şi să mergem spre victorie', le-a declarat ea susţinătorilor.

Kolinda Grabar-Kitarovic, 51 de ani, a devenit preşedinte în 2015, o funcţie cu atribuţii în mare parte onorifice.

Potrivit analiştilor, o înfrângere a sa ar complica şansele HDZ şi ale prim-ministrului Andrej Plenkovic, un moderat, în alegerile legislative prevăzute în toamna lui 2020.

'Dreapta radicală îşi arată forţa. Vom vedea dacă situaţia se va repeta la legislative', a comentat analistul Tihomir Cipek.

De partea cealaltă, electoratul de stânga s-a strâns în jurul lui Zoran Milanovic, un fost diplomat neatins de suspiciunile de corupţie care apasă asupra multor membri ai clasei politice. El a promis să facă din Croaţia o 'ţară normală', cu o justiţie independentă, care respectă minorităţile.

'Mergem spre un al doilea tur, nu spre război, războaiele s-au terminat', a subliniat el.

De la 1 ianuarie, Croaţia va asigura preşedinţia Consiliului UE timp de şase luni, în care, cel mai probabil, Marea Britanie va părăsi Uniunea, iar ţări din Balcanii Occidentali vor bate la porţile acesteia.

Ca şi vecinii balcanici, Croaţia se confruntă cu un exod al locuitorilor săi, un fenomen care s-a accelerat după aderarea ţării la UE în 2013. Statistica oficială cifrează la 190.000 de persoane numărul celor plecaţi după 2013, dar specialiştii afirmă că, în realitate, este vorba de circa 300.000.

Coroborată cu rata scăzută a natalităţii, această situaţie îi face pe experţi să avertizeze că ţara se află în pragul unei 'prăbuşiri demografice'.

img19010616

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!