ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un subcontractant american a fost ucis într-un atac cu rachete în Irak, mai mulți militari sunt răniţi

08:14 | 28.12.2019 Categorie: Externe

Washington, 28 dec. /MOLDPRES/. Un subcontractant american a fost ucis vineri într-un atac cu rachete împotriva unei baze militare irakiene de la Kirkuk, a anunţat într-un comunicat coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite, notează AFP, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

"Mai mulţi militari americani şi membri ai personalului irakian au fost răniţi" pe această bază unde îşi au sediul forţele coaliţiei, situată în nordul ţării, a adăugat sursa.

"Forţele de securitate irakiene conduc răspunsul la atac şi ancheta. Alte informaţii vor fi făcute publice atunci când vor fi disponibile", a spus coaliţia.

Un oficial american la curent cu ancheta a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că cel puţin 30 de rachete au lovit baza, distrugând printre altele un depozit de muniţie.

De la sfârşitul lui octombrie, mai multe salve de rachete s-au abătut în repetate rânduri asupra unor sectoare unde sunt instalaţi soldaţi şi diplomaţi americani. Tirurile nu au fost revendicate, dar Statele Unite acuză facţiunile pro-Iran din Irak.

Potrivit oficialului american, atacul bazei de la Kirkuk este cel mai important de la începutul acestor tiruri.

La jumătatea lui decembrie, Statele Unite au îndemnat guvernul de la Bagdad "să ia măsuri" pentru a pune capăt atacurilor împotriva intereselor americane din Irak.

Secretarul american al apărării, Mark Esper, şi-a exprimat atunci "îngrijorarea", într-o convorbire telefonică cu prim-ministrul demisionar Adel Abdel Mahdi, "în legătură cu ceea ce par a fi atacuri asupra bazelor din Irak unde s-ar putea găsi forţe sau echipamente americane".

La rândul său, Adel Abdel Mahdi a făcut apel "la toată lumea să nu-i obstrucţioneze eforturile pentru a preveni o escaladare ce va ameninţa toate părţile", temându-se, potrivit unui responsabil irakian, "că un răspuns american la tirurile venite din partea părţilor pro-Iran va degenera în confruntări pe teritoriul irakian".

img19010707

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!