Predica Papei Francisc în ajunul Anului Nou: Biserica trebuie să se ''arunce în luptă''
14:58 | 01.01.2020 Categorie: Externe
Roma, 1 ian. /MOLDPRES/. În predica sa din ajunul Anului Nou, rostită marţi în timpul vecerniei, în Catedrala Sf. Petru din Roma, Papa Francisc a cerut Bisericii Catolice să se "arunce în luptă" şi să se apropie de oameni, transmite DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
"Suntem chemaţi să ieşim în întâmpinarea celorlalţi şi să le ascultăm existenţa, strigătul de ajutor", a spus suveranul pontif.
Oamenii şi biserica trebuie să se asculte unii pe ceilalţi, a insistat el: "Astfel, pătrunde într-adevăr aer proaspăt în cetate, precum şi în biserică - dorinţa de a ne întoarce pe străzi, de a depăşi vechea logică a opoziţiei şi a graniţelor, de a colabora şi de a construi o societate mai echitabilă şi mai frăţească".
Înaintea liturghiei, Papa a vizitat neanunţat o biserică din Roma, pentru a asista la funeraliile unui prieten personal.
Miercuri, în prima zi a Anului Nou, el a oficiat liturghia în Catedrala Sf. Petru. Pentru catolici, 1 ianuarie este şi Ziua Mondială a Păcii.