ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:28 | 02.01.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore

Chişinău, 2 ian. /MOLDPRES/. În prima zi din anul 2020 circulația transfrontalieră a fost una lejeră. În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 18 724 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 9 788 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor străini – 10 422 traversări, fiind consemnat - 5 597 de treceri pe sensul de ieșire din țară. Comparativ cu prima zi a anului trecut numărul total de traversări persoane este în creștere cu 5%.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 4 912 traversări persoane;
PTF Leușeni – 3 664 traversări persoane;
PTF Sculeni – 1 574 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 1 363 traversări persoane;
PTF Otaci – 1 242 traversări persoane;
PTF Cahul – 849 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 779 traversări persoane;
PTF comun Criva - 724 traversări persoane.

Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 3 896 traversări.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- un conducător auto a ignorat regulile de folosire a vinietelor;
- o persoană a fost identificată la controlul de frontieră cu consemn național.

În continuare, la trecerea frontierei sunt aplicate măsuri suplimentare de lucru, menite să fluidizeze traficul transfrontalier în perioada sărbătorilor de iarnă:
- suplimentarea numărului de polițiști de frontieră de primă linie de control;
- folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere, prin redirecționarea traficului pe arterele libere și, la necesitate implementarea procedurii de trecere a frontierei ”Revers”;
- deschiderea circulației pentru familiile cu copii pe pistele libere,inclusive a Corpului Diplomatic;
- menținerea unei comunicări permanente între inspectorii de frontieră și călători, prin informarea corectă despre situația din punctele de trecere;
- intervenția în cele mai solicitate puncte de trecere a grupurilor de suport, formate din specialiști din cadrul Direcției regionale Centru și din sectoarele Poliției de Frontieră adiacente PTF-urilor aglomerate;
- la solicitarea administrației publice locale este inițiată activitatea mai multor puncte de trecere locale, situate la frontieră cu Ucraina;
- intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- permiterea trecerii tuturor formalităților de frontieră a motocicliștilor, fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, dar și ce documente sunt necesare la traversarea frontierei de stat, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!