Austria: Partidul fostului cancelar Kurz şi Verzii au anunţat convenirea formării unei coaliţii de guvernământ
10:27 | 02.01.2020 Categorie: Externe
Viena, 2 ian. /MOLDPRES/. Conservatorul austriac Sebastian Kurz şi Verzii au ajuns miercuri seara la un acord privind formarea unei coaliţii de guvernământ, prin care tânărul lider, care a guvernat alături de extrema dreaptă până în luna mai, revine la cârma executivului austriac, informează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
"Partidul Poporului (OeVP) şi Verzii s-au înţeles asupra unui program de guvernare" a declarat pentru AFP un oficial al formaţiunii politice ecologiste, care va participa astfel, pentru prima oară, la o coaliţie de guvernare. Un oficial din partea OeVP a confirmat convenirea acestui acord.
Anunţul oficial a fost făcut ulterior de liderul conservator, la încheierea unei reuniuni desfăşurate miercuri seara la Viena. Cancelarul Sebastian Kurz a salutat acordul cu Verzii, calificându-l ca un "excelent" acord de guvernare la capătul unor discuţii care "nu au fost uşoare" între două "partide foarte diferite".
"Am reuşit să reunim tot ce este mai bun din ambele lumi", a declarat liderul OeVP, avându-l alături, la conferinţa de presă, pe şeful partidului ecologist Die Grünen, Werner Kogler.
Kogler, în vârstă de 58 de ani şi care va prelua funcţia de vicecancelar, şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că cele două formaţiuni politice au reuşit "să construiască punţi" pentru "viitorul Austriei".
La trei luni după alegerile legislative din 29 septembrie, câştigate de partidul fostului cancelar Kurz, Austria va experimenta o alianţă inedită între OeVP şi Verzi, care au obţinut un rezultat bun la ultimul scrutin.
Astfel, statul central-european cu 8.9 milioane de locuitori se va alătura Suediei, Finlandei, Lituaniei şi Luxemburgului, ţări în care ecologiştii participă la guvernare, într-un context în care apelurile la combaterea schimbărilor climatice se înmulţesc.
Tandemul austriac nu are foarte multe puncte de vedere comune, spre exemplu, conservatorul Sebastian Kurz este partizanul unei politici dure faţă de imigranţi, în timp ce Verzii de stânga au fost printre cei mai virulenţi opozanţi ai tânărului Kurz, în perioadă în care, alături de aliaţii de extremă-dreapta, a preluat primul mandat de cancelar în decembrie 2017.
Această uniune a dreptei conservatoare cu naţionaliştii austrieci a fost urmărită cu atenţie de o Europă confruntată cu o creştere a regimurilor populiste. Coaliţia de guvernare s-a destrămat însă după 18 luni, când liderul de extremă dreapta şi vicecancelarul Heinz-Christian Strache a fost implicat într-un scandal de corupţie, Ibizagate.
Forţat de împrejurări, Kurz a convocat alegeri anticipate, pe care partidul său le-a câştigat cu 37.5%. Confruntat cu un partid social-democrat în pierdere de viteză şi cu o extremă dreaptă puţin frecventabilă şi cu o pierdere de 10 procente la scrutin, liderul de dreapta a ales să îşi îndrepte atenţia spre ecologişti, care au obţinut cel de-al patrulea scor, cu 13.9% din voturi.