ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ciprul, Israelul şi Grecia au semnat un acord deschizând calea gazoductului EastMed

10:00 | 03.01.2020 Categorie: Externe

Atena, 3 ian. /MOLDPRES/. Liderii din Cipru, Grecia şi Israel au semnat un acord de bază, joi după-amiază, la Atena, deschizând calea construcţiei planificate a gazoductului EastMed în Mediterana, informează DPA, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele cipriot Nikos Anastasiades au fost toţi prezenţi la ceremonia de semnare din capitala greacă.

Următorul pas este de a scoate la licitaţie proiectul astfel încât investitorii privaţi să poată aplica. Israelul estimează că controversata conductă de 2.000 de kilometri ar putea începe operaţiunile din 2025.

"Construim un pod cu care va fi adusă energie în Europa", a declarat Mitsotakis, adăugând că conducta va contribui la stabilizarea regiunii şi va aduce mai multă prosperitate oamenilor.

Turcia a respins în repetate rânduri gazoductul EastMed, Ankara declarând că nu va permite proiecte de acest fel în estul Mediteranei fără participarea sau consimţământul său şi numind alianţa trilaterală o încercare de încercuire a ţării.

Din 2025, Israelul intenţionează să livreze gaze naturale în Europa prin gazoduct. Costurile s-ar putea ridica la peste 6 miliarde de euro (6,7 miliarde de dolari). Conducta urmează să pornească din Israel spre Cipru, iar de acolo către Creta şi apoi spre Grecia continentală. Acolo, gazul va fi livrat în Italia printr-o altă conductă, potrivit Atenei.

Proiectul este susţinut de Statele Unite şi Uniunea Europeană. Washingtonul a subliniat că Europa ar trebui să devină mai puţin dependentă de livrările de gaze naturale din Rusia.

img20000043

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!