Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
10:19 | 05.01.2020 Categorie: Comunicate
Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore
Chişinău, 5 ian. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 68 469 traversări, dintre care 40 711 de treceri au fost înregistrate pe sensul de ieșire din Republica Moldova și 27 758 traversări - direcția intrare în țară.
La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost al trecerilor cetățenilor moldoveni – 36 558 traversări, dintre care la ieșirea din R. Moldova - 22 016 treceri.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 14 412 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 9 544 traversări persoane;
PTF Sculeni – 7 297 traversări persoane;
PTF Otaci – 5 572 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 5 206 traversări persoane;
PTF comun Criva - 4 494 traversări persoane;
PTF Cahul – 3 405 traversări persoane;
PTF Costești - 3 381 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 3 237 traversări persoane.
Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 15 701 traversări, dintre care un număr mai mare a vehiculelor înmatriculate în RM - 8 092 treceri.
La ora actuală toate punctele de trecere a frontierei activează în regim normal.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- o trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
- opt persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- un cetățean străin a depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- șase conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor și de exploatare a vehiculelor;
- două persoane au fost identificate la controlul de frontieră cu consemn național.
În continuare, la trecerea frontierei sunt aplicate măsuri suplimentare de lucru, menite să fluidizeze traficul transfrontalier în perioada sărbătorilor de iarnă:
- suplimentarea numărului de polițiști de frontieră de primă linie de control;
- folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere, prin redirecționarea traficului pe arterele libere și, la necesitate implementarea procedurii de trecere a frontierei ”Revers”;
- deschiderea circulației pentru familiile cu copii pe pistele libere,inclusive a Corpului Diplomatic;
- menținerea unei comunicări permanente între inspectorii de frontieră și călători, prin informarea corectă despre situația din punctele de trecere;
- intervenția în cele mai solicitate puncte de trecere a grupurilor de suport, formate din specialiști din cadrul Direcției regionale Centru și din sectoarele Poliției de Frontieră adiacente PTF-urilor aglomerate;
- la solicitarea administrației publice locale este inițiată activitatea mai multor puncte de trecere locale, situate la frontieră cu Ucraina;
- intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.
Poliția de Frontieră recomandă:
Dacă planificați o călătorie în România sau în țările UE, trebuie să cunoașteți că punctul de trecere Leușeni este cel mai solicitat, iar un flux sporit se atestă între orele 04:00-10:00 la ieșire din țară și 16:00-22:00 la intrare în R. Moldova. Astfel, pentru a reduce timpul de așteptare în PTF vă recomandăm să planificați călătoria luând în calcul perioadele aglomerate, dar și să alegeți alte puncte de trecere situate la frontiera cu moldo-română ( PTF Sculeni, PTF Costești sau PTF Cahul).
Aveți planificat sejurul în Ucraina, vă informăm că cel mai aglomerat punct de trecere este Criva. Flux sporit în acest PTF se înregistrează între orele 04:00 - 12:00 la ieșire din R. Moldova și 15:00 - 20:00 la intrare în țară. În acest sens, vă recomandăm să alegeți punctele de trecere situate în nemijlocita apropiere, cum ar fi: Larga-Kelmențî sau Briceni-Rossoșani, unde fluxul este mult mai redus și trecerea frontierei mai rapidă. Pe drum sunt instalate semne rutiere care direcționează spre acestea. Totodată, situația la intrate în PTF comun Criva - Mamaliga, dinspre Ucraina, poate fi vizualizată https://dpsu.gov.ua/ua/border/. Precum și ne puteți contacta la nr. de telefon: 022 259 717 (Linia Verde a IGPF).