Poliţia R. Moldova a atenţionat asupra măsurilor de precauţie în zilele de sărbătoare
11:44 | 07.01.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 7 ian. /MOLDPRES/. Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, Poliţia Republicii Moldova a atenţionat populaţia să fie prudentă şi să respecte regulile generale de siguranţă pentru a evita diferite incidente neplăcute cum ar fi jafuri, accidente rutiere, victimizarea minorilor, altercaţii şi deflagraţii, transmite MOLDPRES.
Astfel, întrucât majoritatea colindătorilor sunt minori, Inspectoratul General al Poliției (IGP) atenționează părinții să țină cont de unele recomandări menite să sporească gradul de siguranţă al acestora.
„Informați-vă cu cine va merge copilul dumneavoastră la colindat şi traseul pe care îl vor parcurge, pentru ca să evitați incidentele de dispariție a acestora sau de aflare în zone periculoase. Sfătuiţi-i pe copii să plece la colidat în grupuri, pentru a fi în siguranță. De asemenea, amintiţi-le regulile de circulaţie şi să nu accepte niciodată vreo invitație de la necunoscuți, într-un local, la o petrecere sau la o plimbare cu mașina”, indică IGP.
Totodată, poliţia îndeamnă părinţii să nu le ofere copiilor sume mari de bani sau telefoane mobile, atunci când merg la colindat și să ocolească persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv.
De asemenea, IGP atenţionează asupra colindătorilor care pășesc pragul casei: „Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de a fi mai buni şi a împărţi din puţinul avut cu cei nevoiaşi, însă nu trebuie să fim naivi!” Astfel, pentru a nu deveni victime ale unor falși colindători, Poliția sugerează să se respecte nişte măsuri de siguranță:
„Instruiți copiii și rudele în etate să nu deschidă uşa nimănui în absenţa dumneavoastră, indiferent de motivul invocat, pentru a nu deveni prada rău-făcătorilor. Dacă este vorba despre necunoscuţi, primiţi-i doar în uşa casei sau a apartamentului. Nu lăsați ușile apartamentelor sau porțile caselor neasigurate. Nu expuneţi la vedere obiecte de valoare sau sume mari de bani care pot capta interesul colindătorilor cu rele intenții”, au relevat surse de la IGP.
Inspectoratul General al Poliției reiterează că în cazul în care cetăţenii sunt martorii sau victimele unui incident, să încerce să reţină cât mai multe semnalmente ale celor implicați și să sesizeze Poliția la numărul 112.