Primul guvern în care sunt reprezentaţi ecologiştii a depus jurământul în Austria
17:07 | 07.01.2020 Categorie: Externe
Viena, 7 ian. /MOLDPRES/. Guvernul de coaliţie austriac format din conservatori şi Verzi a depus marţi jurământul în faţa preşedintelui Alexander Van der Bellen, devenind primul executiv din Austria în care sunt reprezentaţi ecologiştii, transmite DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Austria se alătură astfel Suediei şi Finlandei în grupul statelor unde Verzii participă la guvernare, într-o perioadă în care sporesc apelurile la acţiuni eficiente pentru combaterea schimbărilor climatice.
Spre deosebire de aceste două ţări nordice, însă, Verzii austrieci nu guvernează alături de social-democraţi, ceea ce face din Austria un interesant caz test. Conservatorii cancelarului german Angela Merkel ar putea opta pentru o coaliţie similară după alegerile parlamentare din 2021.
Noul guvern, condus de cancelarul conservator Sebastian Kurz şi de vicecancelarul ecologist Werner Kogler, este primul în care mai mult de jumătate dintre miniştri (opt din 15) sunt femei.
Partidul Popular austriac (OeVP), al lui Sebastian Kurz, şi Verzii au ajuns săptămâna trecută la un acord ce are drept priorităţi combaterea schimbărilor climatice şi reducerile de taxe. Acordul prevede menţinerea poziţiei ferme a Austriei faţă de imigranţi.
Sebastian Kurz, în vârstă de 33 de ani, se întoarce la conducerea guvernului după eşecul coaliţiei anterioare cu formaţiunea de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPOe).
Coaliţia lui Kurz cu FPOe s-a prăbuşit în luna mai din cauza unei înregistrări video în care liderul formaţiunii, Heinz-Christian Strache, discută despre posibile acorduri în materie de infrastructură şi media cu o femeie care se dă drept o finanţatoare politică din Rusia.
''După alegerile parlamentare din toamnă, cercul se închide acum'', a declarat preşedintele Alexander Van der Bellen, fost lider al Verzilor.
El a adăugat că ''acum trebuie reconstruită cu grijă încrederea publică''.
Alegerile parlamentare din Austria, desfăşurate pe 29 septembrie, au fost câştigate de OeVP, cu 37,5% din voturi. Verzii s-au plasat pe poziţia a patra, cu 13,9% din voturi.