Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va juca un spectacol de Ion Druță
16:06 | 08.01.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va avea loc vineri, 10 ianuarie, la ora 18.00, spectacolul ”Casa Mare” de Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, piesa tratează valori des întâlnite în creația lui Druță: relația dintre uman și moral, sacru şi profan, ecologia naturii și cea a spiritului, impactul tehnologizării, aspectele memoriei şi ale istoriei. Conflictul principal al dramei este de natură interioară. Este și o frumoasă poveste de dragoste. Poate fi considerată, ca și alte texte epice şi dramatice ale lui Ion Druță, un veritabil manual de etică, valabil și pentru lumea de astăzi.
În aceeași zi, la ora 18.00, Teatrul ”Luceafărul” își așteaptă publicul la spectacolul ”A patra dimensiune” de Luigi Lunari, o istorie uimitoare, povestită într-un limbaj simplu și mustind de umor, despre omul aflat la granița dintre viață și moarte, despre fricile care ne macină pe fiecare, despre speranțe și micile păcate ale fiecăruia dintre noi, despre neîncredere și incertitudine, la 18.30, Teatrul Dramatic Rus ”A. P. Cehov” - la spectacolul ”Harold și Maude” de Colin Higgins, în regia lui Dumitru Koev, și Teatrul Național ”Eugene Ionesco” - la spectacolul ”Iubirea la proști”, după un text de Francis Veber, regie - M. Chris Medeea (România), comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin lanț.
Sâmbătă, 11 ianuarie, la 11.00, la Teatrul Municipal ”Guguță” va fi prezentat spectacolul ”Sărutul de gheață” cu matineu pentru copii, surprize, daruri pentru toţi, focuri de artificii, dans şi voie bună, la Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” - spectacolul ”Elefănțelul curios” de Rudyard Kipling, la 12.00, la Teatrul ”Luceafărul” - spectacolul ”Magie de Crăciun”, versiune scenică de Ion Jitari și la 18.00, la aceeași instituție - spectacolul ”Streaptease masculin sau Goi-pușcă” după Anthony McCarten, tragicomedie în care avem ocazia să urmărim cum o problemă socială acționează asupra unui grup de indivizi, puși în situația să înfrunte, odată cu sărăcia, propriii demoni: frustrări, complexe, prejudecăți, inhibiții. Disperarea care îi cuprinde pe cei șase prieteni este pentru ei o provocare pentru a-și depăși limitele și a-și recâștiga încrederea în propriile forțe.
În aceeași zi, la 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va fi jucat spectacolul ”Cine l-a trezit pe Yorick?”, un spectacol după piesele lui William Shakespeare în regia lui Alexandru Vasilachi, la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” - spectacolul ”Revizorul” de N. V. Gogol, în regia lui Iosif Șvarț, la Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” - spectacolul ”Levushka” , comedie lirică de A. Krîm, și la 18.30, la Teatrul Național ”Eugene Ionesco” - spectacolul ”Capra cea bună, lupul cel rău, iedul cel mic și cumătra caprei”, comedie muzicală de Matei Vișniec, în regia lui Petru Vutcărău.
Duminică, 12 ianuarie, la 11.00, Teatrul Municipal ”Guguță” readuce în scenă spectacolul ”Sărutul de gheață” cu matineu pentru copii, surprize, daruri pentru toţi, focuri de artificii, dans şi voie bună, la 12.00, Teatrul ”Luceafărul” - spectacolul ”Motanul încălțat” după Charles Perrault, iar la 17.00, Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” - spectacolul ”Alba ca Zăpada și cei șapte pitici”, după povestea Fraților Grimm.
Tot duminică, la 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va avea loc spectacolul ”Cine l-a trezit pe Yorick?” după piesele lui William Shakespeare în regia lui Alexandru Vasilachi, la Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” - spectacolul ”Levushka”, comedie lirică de A. Krîm, la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” - spectacolul ”Salut din lumea cealaltă sau ”Fiți sănătoși!” de dramaturgul francez Pierre Chenon în regia lui Petru Hadârcă, și la Teatrul ”Luceafărul” - spectacolul ”Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian.