ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

16:09 | 09.01.2020 Categorie: Comunicate

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării monitorizează valorificarea mijloacelor financiare din bugetul de stat alocate instituțiilor teatral-concertistice

Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Gestionarea eficientă a banilor publici, planificarea acțiunilor care urmează a fi finanțate de către stat în anul 2020, implementarea Hotărârii Guvernului 5/2019 cu privire la organizarea și funcționarea unor instituții publice teatrale și concertistice, prezentarea schemelor de încadrare și a Planurilor anuale de activitate, acestea și alte subiecte au fost abordate astăzi, 9 ianuarie de către ministrul Corneliu Popovici în cadrul unei ședințe de lucru cu managerii instituțiilor teatral-concertistice din subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

În debutul întrunirii ministrul Corneliu Popovici a subliniat necesitatea valorificării raționale, în conformitate cu cadrul normativ, a banilor din bugetul public național astfel încât aceștia să fie redirecționați către problemele cu adevărat stringente cu care se confruntă instituțiile. „Asigurarea unui management eficient în folosul instituțiilor pe care le conduceți va duce la depășirea problemelor cu care vă confruntați. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va continua să susțină inițiativele frumoase, dar să și monitorizeze cum sunt cheltuiți banii publici”, a declarat oficialul.

La rândul lor, managerii instituțiilor teatral-concertistice au prezentat stadiul de valorificare a mijloacelor financiare alocate pentru efectuarea lucrărilor de reparație a edificiilor pentru anul 2019.

La final participanții la discuții au trasat direcțiile prioritare pentru anul 2020, precum și obiectivele strategice de dezvoltare în domeniul culturii.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!