Târgul de Crăciun din centrul capitalei şi-a închis porţile pentru vizitatori
08:53 | 11.01.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Târgul de Crăciun amenajat în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din capitală şi-a închis vineri, 10 ianuarie, porţile pentru vizitatori, comunică MOLDPRES.
Târgul s-a încheiat cu un concert cu participarea artiștilor autohtoni: formațiilor „7 Klase”, „Noroc”, „Catharsis”, „DoReDos”, „SunStrokeProject”, precum și a interpreților Victoria Lungu, Vali Boghean și Vitalie Dani. Seara a culminat cu tradiționalul Cinematograf în aer liber, unde a fost proiectat filmul „Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri”.
La ceremonia de încheiere a evenimentului au participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, oaspeți și locuitori ai capitalei.
“Numărul mare de vizitatori ai Târgului de Crăciun, din inima capitalei ne demonstrează faptul că organizatorii evenimentului au reușit și în acest an să ne adune „Acasă de Crăciun” în jurul tradițiilor și obiceiurilor sărbătorilor de iarnă, care trebuie promovate și transmise generațiilor viitoare”, a menţionat Popovici.
Edilul capitalei, Ion Ceban, a specificat că organizarea în acest an a Târgului de Crăciun, împreună cu Guvernul, a fost o primă experienţă realizată cu succes. ,,Am reușit să creăm o atmosferă plăcută în centrul capitalei, să amenajăm atât Piața Marii Adunări Naționale, cât și Târgul de Crăciun, astfel ca locuitorii și oaspeții capitalei să aibă parte de un program artistic bine pregătit pe toată durata sărbătorilor de iarnă”, a spus Ceban.
Târgul de Crăciun din centrul capitalei s-a desfășurat în perioada 21 decembrie 2019 - 10 ianuarie 2020. Zilnic, oamenii au avut posibilitatea să viziteze zona gastronomică, unde au fost comercializate vin fiert, ceai, cafea şi produse de patiserie. Totodată, ei au putut procura produse ale meșteriilor populari şi vizita casa lui Moș Crăciun, precum și alte zone de agrement pentru copii.
Evenimentul a fost inspirat de târgurile tradiționale de Crăciun din orașele europene și a ajuns la a treia ediție.