Liderul separatist catalan Oriol Junqueras şi-a pierdut postul de membru al Parlamentului European
14:43 | 11.01.2020 Categorie: Externe
Strasbourg, 11 ian. /MOLDPRES/. Parlamentul European i-a retras calitatea de eurodeputat liderului separatist catalan Oriol Junqueras, în prezent în detenţie în Spania, urmând astfel o decizie a justiţiei spaniole, a anunţat vineri preşedintele legislativului comunitar, David Sassoli, comunică MOLDPRES cu referire la AGERPRES și AFP.
"Mandatul lui Junqueras (care a fost ales la scrutinul european din mai - n.r.) a încetat la 3 ianuarie 2020", a scris Sassoli într-un comunicat.
La acea dată, Comisia Electorală Centrală din Spania i-a retras acest mandat, o decizie confirmată joi de Curtea Supremă de la Madrid.
Conform Curţii Supreme, condamnarea lui Junqueras în octombrie la 13 ani de închisoare şi de interdicţie de a fi ales pentru răzvrătire şi deturnare de fonduri "implica excluderea statutului de eurodeputat", recunoscut totuşi de justiţia europeană.
La 19 decembrie, Curtea de Justiţie a UE i-a dat dreptate acestui fost număr doi al guvernului catalan condus de Carles Puigdemont, precizând că în calitate de eurodeputat el dispunea de o imunitate "de la proclamarea rezultatelor" alegerilor.
Prin urmare, el trebuia să primească permisiunea de a ieşi din închisoare pentru a depune jurământul, aşa cum cerea.
Decizia CJUE a fost salutată ca o victorie de către separatişti. Ea le-a permis lui Carles Puigdemont şi Toni Comin - care au fugit la Bruxelles de procesele din justiţia spaniolă în 2017 şi au fost de asemenea aleşi eurodeputaţi la 26 mai - de a se acredita pentru a fi membri ai PE.
În comunicatul său, difuzat cu trei zile înainte de prima sesiune plenară din 2020 a PE la Strasbourg, Sassoli a dezvăluit de asemenea că Puigdemont şi Comin vor putea participa la şedinţă săptămâna viitoare.
Oriol Junqueras a fost condamnat pentru rolul său în tentativa de secesiune a Cataloniei în 2017.