Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat la Kremlin despre Iran, Libia şi Siria
16:05 | 11.01.2020 Categorie: Externe
Moscova, 11 ian. /MOLDPRES/. Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit sâmbătă, la Moscova, pentru a discuta despre actuala criză din Orientul Mijlociu, transmite DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Convorbirile dintre Merkel şi Putin, ce au loc la Kremlin, se concentrează pe situaţia din Iran, dar şi pe conflictele din Libia şi Siria.
Şefa executivului german a subliniat că îi place să călătorească la Moscova. Germania şi Rusia au multe interese comune, a declarat Angela Merkel la sosirea în capitala rusă, adăugând că ''a discuta cu cineva este mai bine decât a discuta despre cineva''.
Nu se ştie dacă cei doi lideri vor aborda şi paşii necesari pentru o soluţionare paşnică a conflictului din estul Ucrainei, dar subiectul va fi principalul punct al agendei întâlnirii cvadripartite Merkel-Putin-Macron-Zelenski ce va avea loc în primăvară la Berlin.
Angela Merkel şi Vladimir Putin s-au întâlnit în decembrie la Paris într-o nouă încercare de încetare a focului din estul Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia şi-a exprimat sprijinul pentru un plan de pace în Libia elaborat de Germania.
Cea mai recentă vizită a cancelarului Angela Merkel în Rusia avusese loc în 2018. În mai 2015, Merkel s-a deplasat la Moscova pentru a lua parte la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.