Comunicat de presă al Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
10:30 | 14.01.2020 Categorie: Comunicate
Ștefan PETRACHE – o pierdere irecuperabilă pentru cultura națională
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. La 13 ianuarie 2020 s-a așternut doliul în lumea muzicii și a culturii naționale prin stingerea din viață a interpretului inimilor Ștefan Petrache, Artist al Poporului și Cavaler al Ordinului Republicii.
Lumea muzicii a constituit o vocație sine qua non pentru Ștefan Petrache, vocea sa inconfundabilă fiind emblematică atât la nivel național cât și internațional. Fiind membru al formațiilor Orizont, Contemporanul și Plai, Ștefan Petrache a reușit să înveșnicească prin muzică versurile marilor poeți naționali și să ne facă tuturor sufletele să vibreze în armonii de neuitat ale muzei Euterpe. Moștenirea artistică pe care o lasă în urmă Ștefan Petrache reprezintă un veritabil tezaur, numele său urmând a fi înscris în primele rânduri ale cărții de onoare a neamului.
Exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor artiști și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Omul și Maestrul Ștefan Petrache.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Corneliu Popovici
Ministru al Educației, Culturii și Cercetării