Premierul Ion Chicu a adresat un mesaj de felicitare Președintelui Guvernului Federației Ruse, Mihail Mișustin
18:36 | 16.01.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 16 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a adresat joi un mesaj de felicitare Președintelui Guvernului Federației Ruse, Mihail Mișustin, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.
În mesaj se menționează:
”Stimate Domnule Mișustin,
Vă transmit felicitările mele sincere cu ocazia numirii Dvs. în funcția de Președinte al Guvernului Federației Ruse.
Am toată încrederea că experiența, cunoștințele și energia Dvs. vor fi pe deplin solicitate la exercitarea funcției înalte și responsabile, contribuind la realizarea obiectivului de dezvoltare continuă a țării și la creșterea bunăstării poporului rus.
Folosind acest prilej, confirm disponibilitatea Guvernului Republicii Moldova pentru menținerea dialogului deschis și constructiv cu colegii din Federația Rusă, pe tot spectrul de subiecte de pe agenda bilaterală. Am convingerea că eforturile noastre comune vor aduce rezultatele așteptate și un aport semnificativ în fortificarea relațiilor de prietenie și a cooperării reciproc avantajoase între Republica Moldova și Federația Rusă.
Stimate Domnule Președinte al Guvernului, Vă urez succese mari în funcția nouă și atingerea obiectivelor propuse”.