Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
10:39 | 17.01.2020 Categorie: Comunicate
Documentat pentru uz de fals în mai multe acte oficiale
Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au identificat în fluxul de călători un cetățean al Republicii Belarus, care deținea asupra sa acte falsificate. Cazul a fost consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Pentru formalitățile de control al trecerii frontierei de stat s-a prezentat un autovehicul de model ,,cap tractor Volvo”, ce tracta semiremorca de ,,model Schimitz”, ambele cu numerele de înmatriculare beloruse. La volanul acestuia a fost legitimat un cetățean al Belarus, în vârstă de 30 de ani, care se deplasa din România în Republica Moldova.
În cadrul verificării, chiar dacă pașaportul prezentat era în regulă, permisul de conducere avea premise rezonabile de falsificare, fapt ce a dat de bănuit angajatului Poliției de Frontieră. În context, persoana a fost supusă controlului suplimentar, fiindu-i solicitat de a prezenta toate actele ce le deține asupra sa.
Astfel, în portmoneul acestuia a fost depistat și certificatul de competență profesională, iar ca urmare a cercetării minuțioase cu tehnica din dotare, polițiștii de frontieră au constatat că ambele documente prezintă semne neveridice.
Audiat, cetățeanul belarus a relatat că în anul 2017, aflându-se în orașul Moscova, prin intermediul unei persoane necunoscute și-a perfectat permisul de conducere contra cost, fără a menționa suma oferită.
Totodată, a comunicat că deoarece nu avea dreptul de a conduce remorcă cu cisternă, a apelat la o persoană necunoscută de pe un site de socializare, pentru a obține și certificatul de competență profesională, care a costat 20 euro.
Conform procedurii legale, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a actelor false, iar actele depistate au fost ridicate pentru transmiterea ulterioară la expertiza tehnico-științifică.