ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:17 | 20.01.2020 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. În perioada 13 – 19 ianuarie 2020, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 323 464 traversări, dintre care un număr mai mare – 173 784 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 81 736 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 52% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 60 307 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 46 765 traversări persoane,
PTF Sculeni – 39 773 traversări persoane,
PTF Otaci – 30 228 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 26 595 traversări persoane,
PTF comun Criva – 18 449 traversări persoane,
PTF Costești – 17 036 traversări persoane,
PTF Cahul – 16 938 traversări persoane.

Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost sâmbătă, 18 ianuarie 2020, fiind înregistrate valori de 53 983 traversări persoane și 13 464 traversări mijloace de transport. Din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 29 888 traversări, dintre care 29 063 treceri pe direcția ieșire din țară.

La ora actuală toate punctele de trecere a frontierei activează în regim normal.

Pe parcursul săptămânii trecute, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 84 de evenimente, cu documentarea a 101 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 35 încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 26 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- 22 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- opt tentative de trafic ilicit de bunuri;
- o operațiune de frontieră.

Au fost declanșate 170 de consemne, dintre care 18 pe INTERPOL, iar 152 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 84 de cetăţeni străini, dar și 95 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 77 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 81 450 lei și încasarea amenzilor de 39 900 lei.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- permiterea trecerii tuturor formalităților de frontieră a motocicliștilor, fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, dar și ce documente sunt necesare la traversarea frontierei de stat, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- verificarea mediei timpului de așteptare în punctele de trecere, prin aplicația TRAFIC ONLINE de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!