Comunicat de presă al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe
15:20 | 21.01.2020 Categorie: Comunicate
CTIF organizează un curs de instruire pentru doritorii de a deveni specialiști în domeniul vămuirii
Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) anunță organizarea unui nou curs de instruire primară a declarantului vamal, cu o durată de cinci săptămâni, care se va desfășura în perioada 3 februarie - 11 martie 2020. După susținerea testelor, audienții vor primi certificate de absolvire a cursului, document necesar pentru angajare în companiile de brokeri vamali sau în calitate de declaranți vamali în nume propriu.
Programul cursului include un set de teme importante, printre care consemnăm: sistemul de determinare a valorii în vamă a mărfurilor, certificarea originii mărfurilor, normele tehnice privind imprimarea, utilizarea și completarea declarației vamale în detaliu, metodologia calculării și perceperii drepturilor de import/export, modul de completare a declaraţiei vamale în sistemul informațional "Asycuda World" administrat de CTIF.
Instruirile vor fi ghidate de către cei mai buni formatori din cadrul Serviciului Vamal.
Orele teoretice ale cursului de instruire se vor desfășura de luni până vineri, între orele 17.30 și 20.30, iar orele practice - în zilele de sâmbătă, între orele 9.00 și 15.00.
Potențialii audienți trebuie să dețină diplome de studii superioare sau medii de specialitate, să cunoască computatorul și să posede abilități de utilizare a acestuia. La înscriere, ei vor prezenta copia buletinului de identitate, copia diplomei de studii și cererea de înscriere la cursul de instruire.
Doritorii de a participa la acest curs urmează să se înregistreze în prealabil, accesând link-ul: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc-LMKtAyWkhGuQYK-jzLygJiCUBB7Uy57IDv86vbTCYo3pXg/viewform?usp=sf_link.
Informații suplimentare despre organizarea cursului respectiv pot fi obținute la Centrul de instruire în finanțe al CTIF, telefoane de contact: 022 822 032, 068669942, adresa de e-mail:[email protected].
În decursul anului 2019, CTIF a organizat patru cursuri de instruire primară a declarantului vamal, la care au participat și au primit, după susținerea testelor, certificate de absolvire 63 de audienți.
Declarantul vamal efectuează, în baza contractului de prestări servicii, în numele companiei de brokeraj vamal sau persoanei juridice care deține, în baza licenței, drepturi de import/export, prin reprezentarea directă în vamă, operațiuni privind declararea mărfurilor și/sau mijloacelor de transport la posturile vamale din țară.