ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un sistem informațional de monitorizare a consumului de energie va fi lansat la Chişinău

10:26 | 22.01.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Un sistem informaţional de monitorizare a consumului de energie în clădirile publice, EMIS, va fi lansat la Chişinău. Sistemul va fi dezvoltat cu suportul PNUD Moldova în cadrul Proiectului „Oraşe verzi durabile pentru Moldova”, finanţat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF), relatează MOLDPRES. 

Acest sistem asigură monitorizarea continuă, de la distanţă, a consumului de apă, energie electrică şi termică, generând alerte în cazul unui supraconsum, dar și permite intervenţia rapidă în caz de avarii sau de fraude.

Potrivit lui Simion Berzoi, specialist în dezvoltarea afacerilor în cadrul Proiectului Oraşe verzi durabile, sistemul EMIS va contribui la consolidarea responsabilității sociale. „Totodată, asigurarea funcționării unui EMIS eficient depinde de angajamentul continuu al factorilor de decizie de toate nivelurile”, a precizat Berzoi.

Inițial, EMIS va fi lansat într-un număr restrâns de şcoli, grădiniţe și spitale, selectate împreună cu autoritățile publice locale din Chişinău. În aceste clădiri vor fi instalate contoare smart care vor transmite continuu date despre consumul de energie pe platforma web www.emis.md. Ulterior, EMIS va fi extins la nivel urban.

Sistemul informaţional de monitorizare a consumului de energie în clădirile publice a fost dezvoltat și lansat de PNUD în Croația, în 2006, și este replicat în prezent în peste 13.000 de clădiri publice din această ţară. Ulterior, modelul EMIS a fost lansat în Bosnia-Herțegovina și Serbia.

Proiectul „Oraşe verzi durabile pentru Moldova”, cu o durată de cinci ani (2018-2022), are un buget de 2,72 mln USD, dintre care 2,64 mln sunt acordaţi de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) şi 80 mii - de PNUD Moldova. 

img20000503

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!