ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru contrabandă

11:44 | 27.01.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunţat despre condamnarea unui bărbat la 4 ani de închisoare, pentru contrabandă cu mii de articole din aur şi argint, transmite MOLDPRES.

Inculpatul, în vârstă de 50 de ani, nu are antecedente penale, iar acest fapt a contribuit la pronunţarea unei pedepse mai blânde, comparativ cu termenul maxim de 10 ani pedeapsă cu închisoarea.

Oamenii legii l-au reţinut în flagrant delict, atunci când, de comun cu un alt cetăţean moldovean, aceştia au transmis o cantitate de 4 kg de bijuterii de aur şi peste 2 kg de articole din argint, destinate comercializării în Republica Moldova.

La insistenţa procurorilor, instanţa de judecată l-a obligat pe bărbat să plătească în contul statului şi o sumă de peste 170 mii de lei, aşa cum mijlocul de transport care i-a fost confiscat după ce a comis crima nu-i aparţinea, iar legea prevede obligativitatea confiscării bunurilor folosite la comiterea infracţiunilor.

După ce au făcut rost de aceste bunuri în Turcia, în 2018, aceştia le-au introdus în ţară, fără acte de provenienţă, după care au fost reţinuţi în flagrant şi plasaţi în arest. În privinţa celui de-al doilea învinuit, procurorii au trimis dosarul spre examinare în judecată.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!