Ministerul Educaţiei va susţine şcolile din stânga Nistrului cu predare în grafia latină
10:05 | 29.01.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Mai multe chestiuni legate de activitatea celor opt instituții de învățământ cu studiere în grafia latină, amplasate în stânga Nistrului și oraşul Bender, subordonate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, au fost discutate marţi, 28 ianuarie, la o şedinţă cu participarea conducerii ministerului şi managerilor acestor şcoli, transmite MOLDPRES.
Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor s-au referit la desfășurarea procesului educațional, transportarea elevilor spre şcoală, efectuarea lucrărilor de renovare a edificiilor instituţiilor, lipsa sistemului de semnalizare antiincendiară, reparaţia blocurilor sanitare ș.a.
Potrivit ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, “ministerul de la Chişinău va monitoriza și va depune toate eforturile necesare ca procesul educațional din cadrul instituțiilor de învățământ cu studiere în grafia latină, amplasate în stânga Nistrului și oraşul Bender, să se desfășoare în condiții prielnice atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice”.
La rândul lor, managerii şcolari au afirmat că, în anul 2019, au reuşit să implementeze mai multe proiecte, însă au mai rămas provocări şi problemele cu care se confruntă, cum ar fi: efectuarea lucrărilor de renovare a sistemelor de apă și canalizare, de încălzire, schimbarea rețelelor electrice, organizarea contractelor de achiziții, în special pentru produsele alimentare ș.a.
În cele opt instituții de învățământ general, situate în stânga Nistrului și oraşul Bender şi subordonate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în anul de studii 2019-2020 sunt înregistraţi 1545 de elevi.