ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Avocatului Poporului

17:21 | 30.01.2020 Categorie: Comunicate

Avocatul Poporului se adresează printr-un mesaj public autorităților cu solicitarea de a interveni de urgență pentru a asigura persoanei vizate dreptul la viață 

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Prin acest demers public Avocatul Poporului se adresează Prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu, ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, președintelui Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Elena Bacalu, ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, directorului Companiei Naționale de Asigurări în  Medicină, Angela Belobrov, cu solicitarea de a întreprinde acțiuni operative în cazul pacientei I.I., care suferă de o boală rară și are nevoie de o intervenție de neamânat peste hotare. Prezenta adresare vine după demersuri repetate ale Ombudsmanului în cazul dat, care  nu s-au soldat cu succes din cauza unor reglementări și proceduri birocratice. În același timp starea de sănătate a pacientei I.I. s-a agravat considerabil și există un pericol real pentru viața acesteia. 

I.I. a fost diagnosticată cu o boală rară (sindromul Budd Chiari) și unica ei șansă de a se trata este o intervenție de transplant hepatic.  O astfel de intervenție nu poate fi efectuată în Republica Moldova din cauza complexității patologiei,  precum și a lipsei experienței chirurgicale în astfel de patologii. Din acest  motiv, I.I. a fost nevoită să se adreseze instituțiilor medicale de peste hotare și, în rezultat, a fost inclusă în lista de așteptare pentru un transplant hepatic la Centrul de Transplantologie în Minsk, Belarus.  

Având în vedere suma enormă necesară pentru această intervenție (125.000 dolari), I.I. a solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) acordarea unui ajutor financiar, făcând trimitere la prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr.979 din 12 decembrie 2016  cu privire la modul de selectare a pacienților pentru tratament costisitor. 

În septembrie 2019, Comisia privind selectarea pacienților pentru tratament sau investigații costisitoare a decis alocarea a 15% din suma necesară intervenției, iar ulterior, după demersuri suplimentare din partea Avocatului Poporului, - repartizarea a 30 % din costurile  pentru intervenție. 

Pacienta însă nu poate beneficia de aceste mijloace deoarece, potrivit pct. 19 din Regulamentul Comisiei privind selectarea pacienților pentru tratamentul sau investigații costisitoare[1], aprobat prin Ordinul MS nr. 979 din 12.12.2016, repartizarea mijloacelor financiare pentru tratament se efectuează doar după efectuarea tratamentului, în timp ce partea belorusă, condiționează cu plata în avans pentru a efectua această intervenție. 

Între timp starea pacientei I.I. s-a agravat și există un pericol real pentru viața acesteia în cazul în care nu i se va face în regim de urgență transplantul hepatic de care are nevoie. 

În opinia Ombudsmanului, prin prevederile regulamentul menționat se încalcă dreptul la viață al I.I., de asemenea se îngrădește dreptul pacientului în accesarea serviciilor medicale calitative și de înaltă performanță, indisponibile în țara noastră, și cere repartizarea neîntârziată a resurselor necesare pentru tratamentul I.I. 

Avocatul Poporului amintește de faptul că dreptul la viață reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, garantat oricărei persoane. 

Dreptul la viață este o valoare supremă printre drepturile omului. Obligația pozitivă a statului  este de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului  statuează că autoritățile au datoria de a  adopta reglementări  care să impună luarea de măsuri de natură a asigura protejarea vieți bolnavilor. CEDO a decis, cu valoare de principiu, că statele ar putea să răspundă pentru actele și omisiunile în domeniul politicii de sănătate publică care pot conduce la încălcarea articolului 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 

Avocatul Poporului face apel către MSMPS să-și revizuiască de urgență reglementările interne și să întreprindă toate măsurile necesare în vederea efectuării urgente a plăților necesare tratamentului I.I. peste hotare. 

Mihail Cotorobai va urmări evoluțiile în acest caz și va face uz și în continuare de toate atribuțiile acordate prin lege pentru a asigura respectarea dreptului la viață al I.I.  

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!