ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

18:15 | 30.01.2020 Categorie: Comunicate

Delegația Republicii Moldova a participat la întrevederea Copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. La 30 ianuarie curent, la Kiev a avut loc întrevederea Copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de către Serghei Pușcuța, Viceprim-ministru, Ministru al Finanțelor, Copreședintele părții moldave a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică.

În cadrul vizitei, Vicepremierul Pușcuța a avut o întrevedere cu Ministrul politicilor sociale al Ucrainei, dna Iulia Sokolovskaia, Copreședintele părții ucrainene. Cei doi oficiali au discutat despre stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre cele două țări, precum și oportunitățile de impulsionare a acestora.

Un alt subiect important discutat în cadrul întâlnirii a fost organizarea celei de-a XV-a ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene privind cooperarea comercial-economică. Oficialii au convenit ca evenimentul să fie organizat la finele lunii martie a anului curent.

La fel, Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, dna Oksana Markarova. Miniștrii de finanțe ai Republicii Moldova și Ucrainei au atras o atenție deosebită colaborării dintre cele două instituții, reiterând deschidere deplină în acest sens și menținerea unui dialog permanent pentru identificarea domeniilor de interes comun.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!