Un cutremur produs în România a fost resimțit și în Republica Moldova
10:03 | 31.01.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. Un cutremur produs vineri, 31 ianuarie, în România, a fost resimțit și în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Surse de la Centrul de Seismologie Experimentală al Institutului de Geologie și Seismologie al Academiei de Științe a Moldovei au explicat pentru agenție că cutremurul a avut o magnitudine de 5,2 grade pe scara Richter. Acesta s-a produs la ora 03.26 în zona seismică Vrancea, România, la o adâncime de 121 km.
În Republica Moldova cutremurul a fost resimțit cu o magnitudine de aproape 4 grade, fiind catalogat ca un cutremur la limita sensibilității.
Potrivit autorităţilor din România, în urma seismului au fost înregistrate două apeluri la Serviciul de urgenţă 112, pentru atacuri de panică. Alte victime şi pagube materiale nu au fost semnalate, nici în România, nici în Republica Moldova.