O expoziție dedicată salvatorilor jertfelor Holocaustului a fost inaugurată în capitală
16:17 | 31.01.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 31 ian. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a fost vernisată vineri, 31 ianuarie, expoziția de fotografie cu genericul „Mai presus de datorie. Diplomați recunoscuți ”Drepți între popoare”, informează MOLDPRES.
Evenimentul face parte din „Săptămâna memoriei” dedicată Zilei comemorării victimelor Holocaustului, cu prilejul aniversării a 75-a de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau. La manifestare au participat reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău și ai Comunității evreiești din R. Moldova, oameni de cultură și artă.
Solicitată de MOLDPRES, Elena Cojocari, directorul adjunct al instituției și coordonatorul expoziției, a menționat că aceasta cuprinde 20 de imagini și comemorează diplomații și oficialii din domeniul afacerilor externe din diferite țări care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au dat dovadă de omenie și curaj, riscând cu propria viață, întru salvarea persoanelor supuse represiunilor din partea regimului nazist.
”În aceste planșe sunt documentate cazuri în care membri ai corpului diplomatic din Cehia, Slovacia, Elveția, Danemarca, Franța, Germania, Israel, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, Suedia și Ungaria au ezitat să execute ordinele Reich-ului sau au căutat diferite modalități de a emite documente, pașapoarte, foi de permis pentru persoane persecutate de către regimul nazist. Expoziția este destinată în primul rând elevilor, studenților, profesorilor și tuturor persoanelor din societatea civilă care vor să cunoască pagini din istoria secolului XX și să conștientizeze rolul important al colaborării interetnice pașnice”, a subliniat Elena Cojocari.
În context, vizitatorii au avut posibilitatea să vizioneze filmul documentar „Holocaust” ce elucidează cauzele și consecințele acestui fenomen. Filmul a fost creat în cadrul Programului ”Fenix” de către reprezentanții tineri ai Centrului Cultural Evreiesc ”KEDEM”. Regizorul filmului este Anatol Ignatenco, iar coordonatori de proiect sunt S. Harmelin și M. Fincheli. Filmul este titrat în limbile engleză și rusă. Evenimentul a fost precedat de un concert de muzică clasică, interpretat de elevii de la liceele-internat republicane de muzică „C. Porumbescu” și „S. Rahmaninov” din Chișinău.
Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală în comun cu Centrul Cultural Evreiesc „KEDEM” și va fi deschisă până la 16 februarie.