ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

13:04 | 03.02.2020 Categorie: Comunicate

Ministrul Corneliu Popovici a participat la ședința Consiliului Rectorilor din Moldova

Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Urmare a aprobării în ședința cabinetului de miniștri a Hotărârii de Guvern „Pentru prelungirea perioadei de tranziție privind funcționarea instituțiilor de învățământ superior de stat în condiții de autonomie financiară”, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a convocat ședința Consiliului Rectorilor din Moldova.

În debutul întrunirii, ministrul Corneliu Popovici a menționat că Guvernul a aprobat prelungirea până în luna iunie a anului 2020, a perioadei de tranziție privind funcționarea instituțiilor de învățământ superior de stat în condiții de autonomie financiară, având în vedere că Metodologia de finanțare a instituţiilor publice de învăţământ superior, se află la etapa de avizare repetată și în termen de trei luni de zile urmează să fie aprobată.

În context, oficialul a solicitat ca instituțiile publice de învățământ superior să prezinte în mod prioritar toate informațiile și documentele necesare ca Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să poată demara procedura de negociere și încheiere ulterioară a contractelor de achiziții publice, pentru prestarea serviciilor educaționale.

Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au fost: implementarea noilor modificări operate la Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, pilotarea Metodologiei de finanțare bugetară standard a instituțiilor publice de învățământ superior, perspectivele de dezvoltare a domeniilor cercetării și inovării în anul 2020 etc.

Ședința a culminat cu o sesiune de întrebări, răspunsuri și recomandări.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!