Comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat
14:46 | 03.02.2020 Categorie: Comunicate
3,3 miliarde acumulate la Bugetul public național în prima lună a anului 2020 - creștere cu 396,5 milioane față de perioadă similară a anului precedent
Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în prima lună a anului 2020 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2019, cu 13,7 %.
Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 3,3 miliarde lei. În raport cu perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat un spor de 396,5 milioane lei.
Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:
La Bugetul de stat, pe parcursul lunii ianuarie a anului curent au fost încasate 1,4 miliarde lei, ceea ce constituie cu 92,6 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, sau o creștere de 7,1 %.
La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 344,7 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 52,0 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 17,8 %.
La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 1,1 miliarde lei, ceea ce constituie cu 200,4 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 21,2 %.
La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 394,8 milioane lei, cifră ce constituie cu 51,4 milioane lei mai mult în comparație cu luna ianuarie a anului trecut (+ 15,0 %).