Previziuni pentru ziua de joi, 6 februarie 2020
16:42 | 05.02.2020 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Parlamentul se va convoca în prima ședință plenară din sesiunea de primăvară 2020.
Ora 10.00, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, va susține o conferință de presă, în care va relata despre activitatea și obiectivele instituției.
Ora 10.00, MAEIE, str. 31 August, 80.
***
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, va susține un briefing de presă privind modificările la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, care are drept scop accesul pacienților la un număr mai mare de servicii medicale și îmbunătățirea procesului de diagnosticare și tratament.
Ora 09.30, sediul MSMPS, et. 2, sala de conferințe.
***
Comisia Electorală Centrală invită la o ședință specială cu participarea în calitate de membri ai Comisiei a studenților Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova.
Ora 14.00, CEC, str. Vasile Alecsandri, 119.
***
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură invită la evenimentul public de predare în folosință a echipamentului agricol achiziționat în cadrul proiectului FAO de sprijinire a dezvoltării comunitare integrate la nivel local.
Ora 11.30, Primăria satului Meleșeni, raionul Călărași.
***
Consiliul Municipal Chișinău se va întruni în ședință.
Ora 11.00, Primăria Chișinău, sala de ședințe.
***
Va avea loc ședința Comisiei pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor a Consiliului Municipal Chișinău.
Ora 09.00, Primăria Chișinău.
***
Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) organizează un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Alegerilor, în cadrul căruia copiii vor fi familiarizați cu procesul electoral prin prezentarea unui model inovativ.
Ora 10.45, Grădinița pentru copii „Licurici” nr. 13, str. Romană, 14.
***
Compania Date Inteligente SRL (iData) invită la conferința de presă cu tema „Prezentarea rezultatelor sondajului socio-politic efectuat la nivel național”.
Ora 10.00, Agenția IPN.
***
Mișcarea Internațională de Tineret ”Voluntarii Victoriei” invită la conferinţă de presă cu tema „Păstrarea adevărului istoric despre Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Ora 12.30, Agenția INFOTAG.
***
La Librăria din Centru din Chișinău va fi lansat volumul „Critice. Arheul Marginii și alte narațiuni”, de Andrei Țurcanu, apărut la Editura Cartier.
Ora 18.15, bd. Ștefan cel Mare, 126.