Patru jucători moldoveni au participat la un turneul de tenis de masă din Germania
16:18 | 06.02.2020 Categorie: Sport
Chişinău, 6 feb. /MOLDPRES/. Patru jucători moldoveni au participat, în premieră, la turneul de tenis de masă ”2020 ITTF World Tour Platinium, German Open”, desfășurat la Magdeburg, au informat astăzi surse din cadrul federației naționale de profil, informează MOLDPRES.
Aceștia sunt următorii sportivi: Andrei Puțuntică, Igor Ni, Felix Cosmolici și Grigore Șarcanean. Debutul lor s-a dovedit a fi nereușit. Toți au fost eliminați din concurs în turul preliminar.
Cel mai bun jucător moldovean al momentului, Andrei Puțuntică, campion național en-titre, numărul 294 mondial, i-a cedat în patru seturi (0-4) lui Lubomir Pysta (Slovacia), care se situează pe locul 67 în clasamentul mondial. ”Dar este de remarcat faptul că toate seturile jucătorul nostru le-a cedat în prelungiri”, a declarat pentru mass-media Igor Ni, fost campion național, numărul 996 în topul mondial.
El i-a cedat cu scorul 2-4 jucătorului belgian Laurernce Devoshe, care ocupă locul 232 în ierarhia mondială. Felix Cosmolici a fost învins cu scorul 4-1 de Aleksandr Karakasevic din Serbia, numărul 119 mondial. Grigore Șarcanean, cel mai tânăr participant al lotului moldovean, a fost surclasat cu scorul 4-0 de Matin Allegro (Belgia).
”Regretăm că nimeni dintre noi nu a reușit să câștige nici un meci, dar faptul că am participat, am urmărit în lucru mai jucători contează mult pentru noi. Ne vom antrena și mai mult pentru a fi la nivelul exigențelor internaționale”, a mai adăugat Igor Ni.
Andrei Puțuntică și Felix Cosmolici sunt legitimați la cluburi din Germania. Grigore Șarcanean și Igor Ni se antrenează la Chișinău.
Turneul ”2020 ITTF World Tour Platinium, German Open” este considerat unul dintre cele mai competitive și valoroase în lume.
Jucătorul de tenis de masă Grigore Grinberg este primul sportiv din RSSM care a devenit campion al Uniunii Sovietice în 1957 la individual, dublu mixt (1958), dublu masculin (1960). În perioada 1954-1964 a fost membru al selecționatei URSS. Este primul maestru al sportului din RSSM. Are în palmares 34 de titluri de campion național. În componența echipei de fotbal Dinamo Chișinău a devenit posesor al Cupei Moldovei. În 1996 a emigrat în Israel. S-a stins din viață în 2013 la Haifa.