ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

18:18 | 07.02.2020 Categorie: Comunicate

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici a vizitat Liceul Teoretic „Andrei Vartic” din or. Ialoveni

Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Corneliu Popovici a vizitat astăzi, 7 februarie, Liceul Teoretic (LT) „Andrei Vartic” din orașul Ialoveni. Instituția se află în proces de renovare în cadrul proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, finanțat de Banca Mondială. Ministrul Corneliu Popovici a verificat stadiul lucrărilor de reconstrucție, a discutat cu profesorii și cu reprezentanții administrației publice locale.

„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării monitorizează procesul de renovare a instituțiilor de învățământ beneficiare a PRIM. Lucrările în cadrul Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din or. Ialoveni se desfășoară conform graficului stabilit, acest lucru se datorează în mare parte existenței unei colaborări eficiente dintre MECC, Autoritățile Publice Locale și administrația instituției de învățământ general. Trebuie să monitorizăm lucrurile pentru a fi duse la bun sfârșit. Elevii merită să învețe în condiții bune”, a afirmat ministrul Corneliu Popovici.

„Această reparație a fost mult așteptată. Pereții și podelele se clătinau. Pe durata procesului de renovare elevii din clasele primare au fost transferați în sediul Gimnaziului „Grigore Vieru” din Ialoveni. Ceilalți copii din clasele V-XII învață în clădirea adiacentă. Studiile se desfășoară în două schimburi”, a specificat Vera Sacara, directoarea Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din Ialoveni.

„Primăria orașului Ialoveni este partenerul de bază. În permanență monitorizăm procesul de reconstrucție. Dacă timpul va fi prielnic desfășurării lucrărilor, cred că până la începutul noului an de studii vom finisa lucrările de renovare. Lucrările de reconstrucție au fost estimate la aproximativ 15 milioane de lei, fiind alocate 11 milioane 600 de mii de lei în urma licitațiilor”, a afirmat Sergiu Armașu, primarul orașului Ialoveni.

Menționăm că în cadrul LT „Andrei Vartic” din or. Ialoveni își fac studiile 754 de elevi. Sediul instituției a fost construit în anul 1962 și în cele aproape șase decenii de existență nu a fost reparat fundamental niciodată.

Lucrările de renovare a LT „Andrei Vartic” au început în decembrie 2019. Instituția de învățământ urmează să fie dată în exploatare în anul 2020. Potrivit datelor Fondului de Investiții Sociale la moment lucrările de renovare sunt efectuate în proporție de 10 la sută. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!