Spectacolul „Mâncare pentru monștri” revine pe scena Teatrului „Geneza Art”
13:41 | 10.02.2020 Categorie: Cultură
Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. La Teatrul „Geneza Art” va fi jucat marți, 11 februarie, la ora 19.00, spectacolul „Mâncare pentru monștri”, inspirat din Paolo Genovese, în regia Danielei Burlaca, informează MOLDPRES.
„Mâncare pentru monștri” este un spectacol despre puterea, voința și slăbiciunea fiecăruia din noi. În roluri: Iurie Gologan, Viorel Cozma, Dana Ciobanu, Nicu Țurcanu, Daniela Burlaca, Cristian Perepeliuc, Victoria Botnar, Mihai Bordian, Ecaterina Bozianu, Victoria Țurcanu și Dorin Gribincea.
Miercuri, 12 februarie, la ora 18.00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” își așteaptă publicul la spectacolul „Amorul dănțuie și feste joacă”, montat de regizorul Alexandru Vasilachi după W. Shakespeare.
În aceeași zi, la ora 18.30, pe scena mică a teatrului respectiv va fi prezentat spectacolul „Maria Tănase. Aș muri, moartea nu-mi vine”, regie și scenariu – Nelly Cozaru. Potrivit organizatorilor, spectacolul este un recital despre viaţa artistică a regretatei cântăreţe, supranumită „Maria cea fără de moarte, neuitata şi celebra Pasăre Măiastră a neamului nostru”. În rolul titular – actrița Tinca Gorcenco.
Tot miercuri, la ora 18.00, la Sala cu Orgă va avea loc un concert cu genericul „Seara Muzicii Romantice”, în cadrul căruia Ion Negură jr (flaut) și Olga Iuhno (pian) vor prezenta muzică de F. Schubert, R. Schumann, C.M. Weber și F. Kuhlau. La aceeași oră, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” va găzdui un concert caritabil cu genericul „Îngerii lui Robert”. Vor participa: Cătălin Josan, Aliona Moon, Olga Verbițchi, Youth Orchestra (Felicia Dunaf, Roman Zes, Elena Javelea), Geta Burlacu, Cătălina Cărăuș, Petru Moiseev, Lykos (Ludmila Danilceac & Max Fall), BalkanoStazzia ș.a.
Joi, 13 februarie, la ora 18.00, Teatrul „Luceafărul” readuce în scenă spectacolul „A patra dimensiune” de Luigi Lunari, iar Teatrul Național „Mihai Eminescu” – spectacolul „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa, în regia lui Vitalie Rusu; Teatrul Național „Eugene Ionesco” – spectacolul „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, în regia lui Petru Vutcărău - la 18.30 și Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” - spectacolul-verbatim „Ușor de renunțat” de M. Krapivin, la ora 19.00.