Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
15:02 | 11.02.2020 Categorie: Comunicate
Secretarul de stat, Andrei Chistol a participat la Conferința științifică omagială „Interpreta Maria Cebotari: 110 ani”
Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. Secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a participat astăzi, 11 februarie, la Conferința științifică omagială „Interpreta Maria Cebotari: 110 ani”. Evenimentul a fost organizat de către Secţia Ştiinţe Sociale, Economice, Umanistice şi Arte a Academiei de Ştiinţe a Moldovei în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Institutul Patrimoniului Cultural, Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir” și Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi”.
În mesajul său, secretarul de stat, Andrei Chistol a menționat că numărul mare de participanți la eveniment ne demonstrează încă odată faptul, că Maria Cebotari este considerată pe bună dreptate una dintre cele mai mari soprane ale secolului XX. „Datoria noastră, a tuturor este de a păstra și transmite mai departe generațiilor tinere creația incomensurabilă a Mariei Cebotari. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va susține în continuare desfășurarea „Concursului internațional al cântăreților de operă Maria Cebotari”, a afirmat oficialul.
Agenda evenimentului a inclus comunicări ale: dr. hab. Aurelian Dănilă „Maria Cebotari: CV-ul unei Primadone”, dr. hab. Victor Ghilaș „Maria Cebotari pe scena lirică a Operei Române din București”, dr. Svetlana Țîrcunova „Creația Mariei Cebotari – obiect de studiu al muzicologilor din Republica Moldova”, dr. Serghei Pilipețchi „Soprana Maria Cebotari în creația compozitorului Richard Strauss” etc.
Totodată participanții la eveniment au vizionat filmul „ARIA”, scenariu Dumitru Olărescu, regia Vlad Druc.