ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Spectacolul ”Aveți ceva de declarat?” revine pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu”

12:23 | 12.02.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 12 feb. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău va avea loc vineri, 14 februarie, la ora 18.00, spectacolul ”Aveți ceva de declarat?”, montat de Petru Hadârcă după piesa “Puricele în ureche”, scrisă de comediograful francez Georges Feydeau, informează MOLDPRES.

Potrivit regizorului Petru Hadârcă, este vorba de o comedie clasică, scrisă de cel mai jucat autor la ora actuală. „De data aceasta ne-am propus să punem în scenă o comedie pe situaţii. Sunt împătimit de Caragiale, iar Georges Feydeau a fost predecesorul său. Mesajul spectacolului ne vorbeşte despre faptul că viaţa e frumoasă şi fiecare clipă trebuie s-o trăim după cum ne spune buna dispoziţie de dimineaţă. Prin această comedie am decis să lăsăm problemele sociale într-o parte şi să aducem o sărbătoare pentru spectatori”, a precizat Petru Hadârcă.

Muzica spectacolului este scrisă de Valy Boghean, după versurile lui Valeriu Turea-junior, scenografie – Adrian Suruceanu, costume – Lucia Covali, regie tehnică – Petru Oistric, coregrafie – Dumitru Tanmoşan.  Din distribuţie fac parte actorii Petru Oistric, Ghenadie Gâlcă, Mihaela Strâmbeanu, Emil Gaju, Alexandru Pleşca, Iurie Negoiţă, Angela Ciobanu ş.a.

În aceeași zi, la ora 11.00, Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” va prezenta spectacolul ”Planeta de rouă” de Grigore Vieru, în regia Danei Strungaru, la 18.00, Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Striptease masculin sau Goi-pușcă” după Anthony McCarten, regie și adaptare scenică – Boris Focșa, iar la 18.30, Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” – spectacolul ”Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov în regia lui Alexandru Grecu, Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – spectacolul ”Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, în regia lui Petru Vutcărău, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” - spectacolul ”Prins în plasă” de Ray Cooney și la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”TOC” de Laurent Baffie, în regia Danielei Burlaca.

Sâmbătă, 15 februarie, Teatrul Municipal ”Guguță” readuce în scenă spectacolul ”Tronca-Ponca Vâj!” de Aurica Plăcintă, direcția scenică – Gabriela Lungu, Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” – spectacolul ”Cântecul mierlei”  de Annie Schmidt și la 12.00, Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Motanul încălțat” după Charles Perrault.

Tot sâmbătă, la ora 18.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” își așteaptă publicul la spectacolul ”KRUM” de Hanoch Levin în regia Luminiței Țâcu, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – la spectacolul ”Pășind printre nori” de K. Higgins, în regia lui Dumitru Koev, Teatrul ”Luceafărul” – la spectacolul ”Tequila Boom” în regia lui Vitalie Drucec, iar la 18.30, Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” – la spectacolul ”Banii, banii sau Borsetka” de Ray Cooney, în regia lui Alexandru Grecu și Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – la spectacolul ”Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, în regia lui Petru Vutcărău.

Duminică, 16 februarie, la Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” va fi jucat spectacolul ”Planeta de rouă” de Grigore Vieru în regia Danei Strungaru, la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” – spectacolul ”Cheburashka și circul” de E. Uspenski în regia lui Ghenadii Boiarkin, la 12.00, la Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Magie de Crăciun”, versiune scenică de Ion Jitari și la 13.00, la Teatrul Municipal ”Guguță” – spectacolul ”Lebedele sălbatice” după Hans Christian Andersen.

În aceeași zi, la ora 17.00, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va avea loc spectacolul ”Mireasa Țarului”, operă în patru acte de N. Rimsky- Korsakov, în regia Eleonorei Constantinov, la 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” – spectacolul ”Casa Mare” de Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub, la Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, în regia lui Vitalie Drucec, la 18.30, la Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” – spectacolul ”Happy end” de Jeroen Van Den Berg, în regia lui Vitalie Drucec, la Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – spectacolul ”Chirița în provincie” și la ora 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Colecționarul” de John Fowles, în regia Danielei Burlaca.

img20001209

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!