ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Anastasia Nichita și-a asigurat argintul la Europenele de la Roma

09:55 | 13.02.2020 Categorie: Sport

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Anastasia Nichita (21 ani) și-a asigurat miercuri seara medalia de argint la Campionatul European de la Roma (Italia), lupte feminine, în limitele categoriei de greutate până la 59 de kilograme, relatează MOLDPRES.

Ea s-a calificat în finala pe care o va disputa în seara zilei cu Bilyana Zhukova (Bulgaria) după ce le-a învins, în ordine, pe Ramona Galambos (Ungaria, 10-0), Anhelina Lysak (Ucraina, 8-0) și Laura Mertens (Germania, 10-0).

Coechipiera Mariana Draguțan (55 kg) va lupta, de asemenea în seara zilei, cu Bedina Gun din Turcia pentru medalia de bronz. Până la acest meci ea a repurtat o victorie și a suferit o înfrângere.

În recalificări va lupta pentru a obține bronzul și Svetlana Saenko (76 kg). Însă, pentru a intra în posesia distincției ea trebuie să învingă în două partide.

Emilia Cârâcu (50 kg) și Iulia Leorda (53 kg) au părăsit concursul în faza preliminară. Astăzi se va încadra în competiție Mariana Cherdivară-Eșanu (62 kg).

Luptătorii moldoveni de stil greco-roman Donior Islamov (67 kg) și Anatolie Popov (72 kg) au ratat ieri, în recalificări, obținerea medaliilor de bronz.

Anastasia Nichita va intra la Roma în posesia celei de-a treia medalii la nivel de senioare. Anul trecut ea a devenit medaliată cu bronz la Campionatul European de la București și Jocurile Europene de la Minsk (Belarus) și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo (Japonia) din anul curent. Performera este antrenată de Tudor Cârlan.

img20001239

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!